FOTO. Tragedie în județul Alba. Tânăr de 20 de ani decedat, după ce a căzut peste un fierăstrău circular
Un tânăr de 20 de ani din Alba, student la Academia Tehnică Militară din Bucureşti, a murit marţi, 17 august, după ce a căzut accidental peste un fierăstrău circular de tăiat lemne. Totul s-a întâmplat în curtea unui vecin, titrează jurnaliștii de la Alba24.
Tânărul, Cristian Faur, era absolvent al Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia și urma să aibă o carieră militară. Acesta era student la Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I”.
În dimineața zilei de marți, în jurul orei 11.00, tânărul a mers să îl ajute pe un vecin să fasoneze o scândură, când din greșeală a alunecat pe circular, iar în urmă rănilor suferite a decedat.
Totul s-a întâmplat în comuna Ciuruleasa din județul Alba.
Întreaga comunitate, dar și colegii tânărului de la Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia și-au exprimat regretul față de teribilul accident care a curmat viața tânărului Cristian.
„Vestea că absolventul nostru Cristian Faur a plecat mult prea devreme dintre noi, ne-a întristat profund. Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe. Cristian a absolvit Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia în anul 2019. În perioada în care a fost elevul nostru, Cristian a fost printre premianții clasei și a reprezentat colegiul cu mândrie la olimpiadele și concursurile școlare unde a avut rezultate notabile. A fost un elev isteț, deschis spre toate provocările, perseverent și ambițios. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis cei de la Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia.