Consilierul județean Adrian Cozma: ”Alții au înțeles să trădeze și să urmărească doar propriul interes”
Consilierul județean Adrian Cozma a remis un comunicat de presă în care ține să le mulțumească tuturor sătmărenilor, în special colegilor din Partidul Național Liberal care nu l-au trădat.
Redăm în continuare comunicatul de presă:
”Dragi sătmăreni, anul 2016 stă să se încheie și o nouă provocare ne așteaptă pe fiecare dintre noi. Încheiem un an plin, un an care ne-a oferit nouă, tuturor, multe ipostaze, transformate de fiecare, după putere, înțelepciune și jocul sorții, în bucurii sau greutăți. Pentru noi toți, 2016 a fost un an al schimbărilor, fie că ele au fost așa cum ne-am dorit sau acestea ne-au dezamăgit. Pentru mine a fost anul în care mi-ați reconfirmat că aveți încredere în mine să vă reprezint și că îmi sunteți aproape în toate demersurile pe care le inițiez.
Pe această ocazie, acum, la sfârșit de an doresc să vă mulțumesc încă o dată, vă mulțumesc celor care m-ați susținut la conducerea PNL, vă mulțumesc celor care ați fost alături de mine în campania electorală de la locale și vă mulțumesc mai ales celor care mi-ați rămas aproape atunci când alții au înțeles să trădeze și să urmărească doar propriul interes și nu pe cel al oamenilor care ar trebui să îi reprezinte. Doresc să rămân în continuare alături de sătmăreni și voi lupta, împreună cu voi, să ducem municipiul și județul în rândul celor aflate în topul național.
Pentru 2017 vă doresc să aveți parte de mai multe momente fericite și mai puține greutăți și vreau să știți că eu, voi rămâne alături de voi și voi continua să fiu un sprijin pentru toți cei care îmi vor solicita ajutorul. Anul 2017 să vă aducă numai bucurii în suflete, prosperitate, oameni frumoși în jurul vostru și o viață liniștită. La mulți ani!”