FOTOGALERIE. Spectaculos, în municipiul Satu Mare. Picturi murale uriașe pe mai multe clădiri
Pentru prima dată în municipiul Satu Mare are avea loc un festival de artă stradală care își propune să transforme înfrumusețeze șase clădiri, printre care și două școli, cu picturi murale.
Prima ediție a Festivalului de Street Art din Satu Mare începe anul acesta pe data de 11 august și are drept scop revitalizarea prin artă urbană a 6 spații din oraș. 6 artiști consacrați vor realiza picturi murale în următoarele locații: pe zidurile școlilor Ion Creangă, Bălcescu-Petőfi și Mircea Eliade, la transformatorul electric din Piața Titulescu, iar în septembrie urmează peretele din vecinătatea Turnului Pompierilor și peretele adiacent terasei Moose Bar.
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu vă invită, în colaborare cu Asociația SamStudia, să descoperiți un nou eveniment inedit din orașul nostru, care se desfășoară grație partenerilor SISAF (Sibiu International Street Art Festival) și Asociației Art Factory Transilvania.
Este primul proiect din categoria artei stradale din Satu Mare, fiind inspirat de succesul pe care l-a avut acest concept la Sibiu, unde anul acesta s-a desfășurat a șaptea ediție.
6 artiști români au răspuns cu entuziasm provocării RESTART de a aduce un nou suflu clădirilor din Satu Mare. Printre aceștia îi regăsim pe Atoma, Adrian Luță, Paraschiv, Cristian Scutaru, Popescu și grupul V-Light Crew, format din 5 membri. La Sibiu, creațiile lor se întind pe o suprafață totală de peste 10.000 m2, alcătuind o formă de turism alternativ pentru public, numită Street Art Tour – o expoziție atipică în aer liber, accesibilă pe tot parcursul anului.