VIDEO. Accidentul în care fost implicat antrenorul Olimpiei, surprins LIVE de o cameră de bord
După mai bine de o săptămână de la producerea accidentului rutier în care a fost implicat antrenorul Olimpiei, pe rețelele de socializare au apărut imaginile cu momentul producerii impactului violent, titrează jurnaliștii de la Adevărul. În imagini se poate vedea cum autoturismul Audi, la un moment dat, pătrunde pe contrasens, după ce inițial ieșise puțin în decor.
Accidentul în care a fost implicat Ion Dragomir a avut loc la finalul lunii trecute, pe Valea Oltului, în județul Vâlcea. La mai bine de o săptămână, au apărut pe reţelele de socializare imagini din momentul producerii impactului violent, surprinse de o cameră de bord a persoanei care a postat filmarea.
Din imagini se observă cum un autoturism Audi, care se îndrepta spre Vâlcea, la un moment dat, într-un mod inexplicabil, pătrunde pe contrasens, pe o porţiune de drum cu linie continuă, deşi nu se observă vreo intenţie de depăşire. Înainte de a pătrunde pe contrasens, autoturismul Audi iese un pic în decor, pe partea dreaptă, iar apoi rulează lin pe contrasens unde se ciocneşte violent cu o altă maşină care circula regulamentar.
La scurt timp din maşina de pe contrasens iese şoferul care se îndreaptă greoi, cel mai probabil din cauza leziunilor suferite, spre portiera din spate, ca să verifice pasagerii.
Între timp apar în imagini şi alţi participanţi la trafic, care sar în ajutorul victimelor. Un copil este scos din maşină pe braţe de tatăl său şi un salvator, şi întins pe un drum adiacent, în timp ce lumea sună la 112.
Vă reamintim că, în urma impactului, Ion Dragomir, soţia acestuia şi fetiţa lor de numai 4 ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe Sibiu. Șoferul vinovat, care se pare că a adormit la volan, a scăpat cu excoriaţii şi a refuzat să fie transportat la spital pentru investigaţii suplimentare.