FOTO. Bravo! Sătmăreanca devenită șefă de promoție la Academia Forțelor Aeriene!
Sătmăreanca Teodora Cardoș este șefa de promoție la specializarea Meteorologie aeronautică din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov. Devenită sublocotenent, Teodora spune că: ”prin tot ce am trăit până acum, m-am construit suficient de puternică încât să fac față fiecărei etape”.
La absolvirea colegiului militar din Alba Iulia, Maria s-a îndreptat spre Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov pentru a-și desăvârși pregătirea începută la Alba Iulia, iar acum este pregătită să-și înceapă cariera de ofițer în Armata României. Este convinsă că toate experiențele trăite până acum o vor ajuta să facă față cu succes provocărilor meseriei.
”Am ales acum trei ani Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov pentru a continua ceea ce începusem în liceu. Puțin mai matură și cu o altă perspectivă, mă simțeam pregătită și entuziasmată pentru ceea ce urma. Academia a fost martora procesului de formare a persoanei care sunt azi, mi-a creionat alte scopuri, mi-a adus exemple de „așa nu” și „așa da”, mi-a oferit ocazia să cunosc profesioniști în domeniu și m-a învățat că mereu există loc de mai bine. Urmează ani și mai încărcați de provocări, dar am îndrăzneala să cred că prin tot ce am trăit până acum, m-am construit suficient de puternică încât să fac față fiecărei etape. Sunt recunoscătoare pentru tot ce-a trecut, fericită că am ocazia să trăiesc „clipa de acum” și plină de elan pentru ceea ce va veni”, spune sigură pe ea sublocotenent Teodora Cardoș.
Reamintim faptul că în 2018, Teodora a reușit să obțină cea mai mare medie de admitere la Academia Forţelor Aeriene ”Henri Coandă” din Braşov. Tânăra a obținut nota 9,97. Sătmăreanca a absolvit cursurile Liceului militar din Alba Iulia.
Te felicităm, Teodora pentru tot ce ai realizat până acum și îndrăznim și noi să credem că vei reuși în continuare tot ceea ce îți propui!