INCREDIBIL! Șofer prins în pragul COMEI alcoolice, în municipiul Satu Mare
În cadrul controalelor rutiere efectuate, polițiștii sătmăreni au depistat în trafic doi conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool.
Astfel, polițiștii Biroului Rutier au identificat, duminică, la volanul unui autoturism care circula pe strada Martirilor Deportați din municipiul Satu Mare, un bărbat de 32 de ani din comuna Orașu Nou, care avea o concentraţie alcoolică de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și patrula de siguranță publică din Satu Mare, formată dintr-un polițist și un jandarm, au depistat circulând cu autoturismul pe Aleea Neajlov un bărbat, de 29 de ani, din Satu Mare, pentru care aparatul etilotest a indicat o valoare a concentrației alcoolice de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele situații s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.