Pieton accidentat GRAV. Lovit de o CAMIONETĂ
Un eveniment rutier a avut loc joi, în jurul orei 18.00, pe DN 19A , când un conducător auto de 39 ani, din județul Suceava, conducând o autoutilitară în localitatea Dorolț, județul Satu Mare, a accidentat grav un bărbat de 50 de ani din Dorolț, care în calitate de pieton s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz, ercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Reamintim că un alt accident s-a petrecut la ora 17:10, pe DN 19, în afara localității Decebal, județul Satu Mare, când un conducător auto de 49 ani, din Satu Mare, conducând autoturismul proprietate privată, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 32 ani, din Satu Mare.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto care a provocat accidentul și a unei pasagere de 78 de ani, aflată în același autoturism. Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.