17 țări din UE pun Ungaria la zid. Viktor Orban, invitat să părăsească UE, din cauza legii anti-LGBT
Premierul ungar Viktor Orban a fost întâmpinat, joi, la un summit desfăşurat la Bruxelles, cu o ploaie de critici din partea partenerilor UE cu privire legea care interzice referirile la homosexualitate în şcoli, informează mediax.ro
Legea restricţionează accesul copiilor şi tinerilor la cărţi, filme şi alte forme de conţinut care prezintă orice altceva decât heterosexualitatea sau identităţile de gen atribuite naşterii.
Premierul belgian Alexander De Croo a criticat legea, considerând-o „înapoiată şi discriminatorie”, în timp ce omologul său din Luxemburg, Xavier Bettel, a spus că „oricine crede că oamenii devin homosexuali după ce au citit o carte sau au vizionat un film pur şi simplu nu înţelege viaţa”.
Şi premierul olandez Mark Rutte critică legea Ungariei cu privire la persoanele LGBT.
„În opinia mea, ei nu mai au ce să caute în UE, dar nu doar eu decid. Mai sunt încă 26 de ţări”, a spus Rutte la sosirea la summitul european.
Orban a respins acuzaţiile de discriminare împotriva comunităţii lesbiene, gay, transgender şi bisexual, joi, spunând că legea „nu se referă la homosexuali”.
Orban a mai precizat că legea ajută, pur şi simplu, ca părinţii să aibă control exclusiv asupra modului în care doresc să facă educaţia sexuală a copiilor lor.
„În regimul comunist, homosexualitatea a fost pedepsită şi am luptat pentru libertatea şi drepturile lor”, a spus politicianul conservator.
17 ţări membre, inclusiv Franţa, Germania, Spania şi Belgia, au semnat o scrisoare comună cu privire la noua lege ungară, pe care au trimis-o liderilor UE şi secretarului general al ONU, Antonio Guterres.
Ungaria a aderat la Uniunea Europeană în 2004, iar Orban a fost premierul ţării între 1998-2002 şi apoi din 2010 până în prezent.
Guvernul său naţionalist de dreapta a folosit retorica homofobă şi a restricţionat drepturile persoanelor LGBT în trecut.
SURSA: mediax.ro