FOTO/VIDEO. Sătmăreancă la un pas de moarte, după ce a ars microbuzul lângă Piața Mare
O autoutilitară a fost distrusă de flăcări în zona Pieței Mari din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat marți, 22.06.2021, în jurul orei 21.20. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, care au reușit să stingă incendiul.
Potrivit informațiilor PresaSM, o femeie, în vârstă de circa 70 de ani, din localitatea Stâna, locuia de trei zile în dubă, fiindcă vindea legume în Piața Mare. Marți seara, femeia a încercat să își facă de mâncare la o butelie chiar lângă dubă. Când a aprins flacăra, toată butelia a luat foc. Un trecător a încercat să împingă butelia cu piciorul, dar s-a aprins și mai tare și s-a extins la mașină. Noroc că nicio persoană nu a fost rănită.
”A explodat butelia și a luat foc. Am vrut să îmi fac ceva de mâncare, dar nu am apucat. Cum am deschis-o, cum a luat foc. Nu știu de la ce, oare de la căldură, că o stat în mașină? A venit un domn, un trecător, și a împins-o cu piciorul, dar mai tare a ars”, a declarat femeie, pentru PresaSM.
Mașina a ajuns la fier vechi, iar femeia s-a dus acasă, nevătămată, din fericire.