STADIUL investiției Mega MALL NEPI. Când se vor DEMARA lucrările
New Europe Property Investments (NEPI) va demara lucrările începând de anul viitor. Și asta după ce s-au rezolvat, în urmă cu două săptămâni, problemele cu terenurile necesare desfășurării investiției. Mai exact, s-au achiziționat mai multe parcele de la frontul Drumului Careiului. Mai mult, cei de la NEPI au cumpărat întregul teren de lângă Catedrala Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
De asemenea, la începutul anului viitor Planul Urbanistic Zonal se va supune dezbaterii și votului Consiliului Local, după care se vor demara și lucrările efective.
”NEPI a reușit până la urmă să cumpere acele terenuri care erau la frontul Drumului Careiului. Deci, cele două sau trei terenuri pe care au vrut să le cumpere de la bun început. Acesta a fost intenția lor de la bun îneput. Cu terenul acela din spate cu care s-a ajuns unde s-a ajuns, ei nu prea au vrut să îl cumpere inițial. Dar acum au reușit să îl cumpere și acum au tot frontul. Am înțeles că acum două-trei săptămâni au reușit să încheie tranzacția”, a spus administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba.
Acesta a mai declarat că mai sunt câteva mici probleme tehnice cu una dintre străzi, dar se arată optimist că se vor găsi soluții.
”Mai sunt încă puține probleme în zonă. Mai este o stradă pe care trebuie să o rezolvăm în viitorul apropiat, apoi pot să vină să înceapă procedurile de rigoare”, a mai spus Maskulik Csaba.