”Super” management la Olimpia. Clubul se SCUFUNDĂ în datorii
Din cauza luptelor politice, coroborate cu tot felul de interese mai mult sau mai puțin legitime, clubul fanion al județului – Olimpia Satu Mare – se scunfundă în datorii.
Cu toate că o parte din consilierii județeni au solicitat alocarea a 500.000 de lei și pentru plata datoriilor, conducerea Consiliului Județean a refuzat, motivând că așteaptă clarificarea naturii acestor datorii. Mai exact, auditul financiar-contabil. Astfel, au fost alocați doar 500.000 de lei pentru plata unor salarii restante.
Preşedintele Olimpiei Satu Mare, Attila Karda, a făcut o trecere în revistă a modului în care s-au acumulat aceste datorii.
“Datoriile totale încă nici noi nu le ştim. Acum se ocupă noua contabilă a clubului. Pot spune că sunt unele datorii undeva la 500 – 550.000 de lei. Din anul 22012, 2013, 2014, 2015. Sunt undeva la 220 – 230.000 la Hotel Aurora. E un contract de închiriere încheiat cu proprietarul de la Samobil din 2012, care nu a fost plătit din anul 2012, acumulându-se datorii de 22.500, la care prin contract i s-a alocat acelui domn 1% dobândă pe zi şi i s-a acumulat o dobândă de 151.000 lei. Mai avem echipamente sportive de 80.000, penalităţi de 20.000, deci depăşeşte 100.000 şi echipamentul în condiţiile în care noi când am venit la club nu am găsit nici două mingi de un fel”, a expus Attila Karda.