FOTO. O șoferiță a lovit un copil (14 ani) cu mașina, în județul Satu Mare
Accident rutier în comuna Supur din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 15.00, atunci când – potrivit informațiilor PresaSM – o femeie, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul volanului în condiții neclare și a ajuns într-un gard de pe marginea drumului.
Acolo unde se aflau mai multe persoane, care vindeau fructe și legume pe marginea drumului. Dacă majoritatea a reușit să se ferească, un copil, în vârstă de 14 ani, din localitatea Stâna, a fost acroșat ușor.
Minorul a fost preluat de către un echipaj medical de prim-ajutor și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
Potrivit primelor informații, se pare că minorul ar fi scăpat doar cu niște contuzii la nivelul picioarelor. Polițiștii continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul. Supusă testării cu aparatul alcooltest a reieșit că șoferița nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
cât au fost la marginea drumului? Se pare că chiar dacă șoferița are vina ei, nu aveau ce căuta vânzătorii de legume la marginea drumului. Dacă a intrat cu mașina intr-o masă atunci ăla al cui e masa e bun de plată. Mă mir cum de nu au linșato cei din Stâna.
View Comment