Ungaria, „sufocată” de mizeriile de pe Someș: Râul aducea 100-120 de sticle de plastic pe minut
Someşul ieşit din albie transportă deşeuri şi cantităţi mari de materie organică din bazinul hidrografic de pe teritoriul României, astfel încât a fost activat din nou lanţul de utilaje pentru eliminarea deşeurilor acvatice, de această dată în localitatea Olcsva de lângă Someş, a comunicat joi Direcţia Naţională a Apelor din Ungaria (OVF) citată de agenția ungară de presă MTI.
Comunicatul precizează că, din cauza vremii ploioase din ultimele zile, au pornit valuri de inundaţii mai mici în bazinul hidrografic extern al Tisei Superioare. Observaţiile la faţa locului au demonstrat că Someşul revărsat transportă din bazinul hidrografic românesc deşeuri şi cantităţi mari de materie organică, de exemplu ramuri de copaci, prin urmare Direcţia Regională a Apelor de pe Tisa Superioară a ordonat alerta de remediere a calităţii apei de gradul 3 (cel mai înalt grad) începând de miercuri, ora 14, în zona satului Olcsva de pe Someş.
Personalul OVF a blocat parţial albia râului cu bărci, iar aluviunile acumulate şi deviate la mal sunt îndepărtate încontinuu din apă, timp de 24 de ore pe zi, apoi selectate pentru reciclare.
Joi dimineaţa râul aducea deja 100-120 de sticle de plastic pe minut. Potrivit informaţiilor, Someşul a fost curăţat până acum de aproximativ 12 metri cubi de deşeuri. Comunicatul OVF precizează că lanţul de utilaje dezvoltat în 2019 este folosit deja pentru a şaptea oară.
De asemenea s-a raportat că pe Tisa Superioară se aşteaptă în zilele următoare doar deversări minore, astfel încât nu se preconizează sosirea deşeurilor de pe teritoriul ucrainean.
Intensitatea poluării apei râurilor este monitorizată constant cu ajutorul unui sistem de alarmă dotat cu camere care controlează calitatea apei, precum şi de către supraveghetorii de baraj. Lanţul de utilaje va lucra pe porţiunea afectată până când se vor detecta aluviuni amestecate cu sticle PET pe Someş, a informat OVF.
Citește și:
FOTOGALERIE. MUNȚI DE GUNOAIE PLUTESC PE RÂUL SOMEȘ. IMAGINI DEZOLANTE ÎN SATU MARE
FOTO/VIDEO. UNGARIA ARATĂ CU DEGETUL SPRE ROMÂNIA: “COVOARE” DE MIZERIE PE SOMEȘ ȘI TISA
FOTO. AMENDĂ RECORD PENTRU UN ROMÂN ÎN UNGARIA. SCOATE DIN BUZUNAR MII DE EURO
Autoritățile române ce fac? Ce să facă dacă la apele Române au angajat barmanițe și dame de companie? Ne fac doar de rușine.
View Comment