FOTO/VIDEO. Protest inedit al actorilor sătmăreni, în fața Teatrului de Nord
Sătmărenii au avut ocazia de a vedea un protest de solidaritate inedit, chiar în fața Teatrului de Nord. Protagoniștii au fost nimeni alții decât actorii sătmăreni care, printr-un falsh-mob, și-au exprimat susținerea față de colegii din Oradea.
Actorii sătmăreni se declară solidari cu colegii artiști din Oradea, unde există o propunere de comasare a instituțiilor de cultură.
Autoritățile din județul vecin se pregătesc să suspende contractele de muncă ale angajaților filarmoniștii și teatrului, iar o decizie în acest sens este așteptată la finalul lunii mai. Practic, comasarea vizează Filarmonica de Stat din Oradea, Teatrul Regina Maria și Szigligeti Sinhaz.
„Vestea a siderat artiști din toate colțurile țării, care s-au arătat indignați de lipsa de considerație față de factorul uman implicat în această restructurare, dar și de impactul pe care o astfel de decizie îl va avea asupra calității repertoriului. Prin urmare, și noi la rândul nostru, am decis să susținem artiștii orădeni, împreună cu alte instituții de cultură din țară, care vor organiza flashmob-uri în același interval orar. Așadar, mâine 21 Mai, la ora 20.30, în fața Teatrului de Nord, trupele Mihai Raicu și Harag György, organizează un flashmob pentru susținerea colegilor artiști din Oradea”, au precizat cei de la Teatrul de Nord Satu Mare.