REACȚIE. Careianca împunsă și bătută de concubin nu a cerut protecție: ”Poliția și-a făcut treaba. Agresorul trebuie să răspundă”
Careianca, în vârstă de 35 de ani, bătută și împunsă cu o șurubelniță de către fostul concubin susține că nu are nimic ce să le reproșeze polițiștilor, considerând că aceștia și-au făcut treaba. Dar solicită ca agresorul, un bărbat de 38 de ani, trebuie să fie tras la răspundere pentru faptele sale.
Femeia recunoaște că nu a cerut ordin de protecție și nu a depus plângere penală împotriva agresorului în urma scandalurilor repetate, cu toate că a fost informată în prealabil că are acest drept și că astfel ar putea fi protejată de Poliție. Și asta pentru că – susține victima – aveau de crescut doi copii, crezând că bărbatul se va schimba în bine.
”Eu nu am depus plângere și nu am cerut ordin de protecție. Mama mea a depus o plângere, dar și-a retras-o, că i-am cerut eu. Aveam de crescut doi copii. Nu am ce să reproșez Poliției, ei au încercat să ne ajute și înainte, ne-au spus că putem cere ordin de protecție și să depunem plângere penală. Bine că au ajuns la timp sâmbătă spre duminică, că altfel ne omora pe toate”, a precizat victima, contactată telefonic de PresaSM.
Informația a fost confirmată oficial de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, care a precizat că nu a fost depusă în prealabil nicio plângere penală împotriva suspectului, iar niciuna dintre cele trei victime nu a cerut ordin de protecție.
Reamintim că supărat din cauza neînțelegerilor cu fosta concubină, care l-a părăsit, un sătmărean, în vârstă de 38 de ani, a intrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.00, în casa soacrei sale din municipiul Carei, potrivit informațiilor PresaSM. Fosta soție, în vârstă de 35 de ani, a declarat pentru PresaSM că bărbatul a lovit-o în mod repetat cu pumnii, atacând-o inclusiv cu o șurubelniță. Victima susține că dacă fiica sa, în vârstă de trei ani, nu ar fi plâns, bărbatul și-ar fi continuat agresiunea.
Nu a scăpat de furia agresorului nici soacra acestuia, în vârstă de 54 de ani, căreia i-a aplicat lovituri repetate cu aceeași șurubelniță, în mai multe zone ale corpului. Victima i-a căzut și bunica soției, în vârstă de 82 de ani, care ar fi fost lovită la rândul său. Cert este faptul că una dintre victime, în vârstă de 54 de ani, a ajuns la Spitalul Județean Satu Mare, fiind transportată ulterior la un spital din Cluj. Din cauza gravității situației, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu agresorul în stare de arest preventiv.
”Raportul medico-legal arată că suspectul nu le-a pus viața în pericol fostei soții și mamei acesteia”, susțin reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la solicitarea PresaSM.
Soluția pe scurt a Tribunalului Satu Mare: ”(…) admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe Tribunalul Satu Mare şi în consecinţă dispune arestarea preventivă a inculpatului (…) pe o durată de 30 zile, de la 17.05.2021 până la 15.06.2021 inclusiv”.