FOTOGALERIE. Pod surpat de inundații în județul Satu Mare. Două localități blocate parțial
O porțiune din Drumul Județean 193A s-a surpat în zona localității Rușeni, dinspre Amați. Mai exact, o firmă care a câștigat licitația pentru reabilitarea Autostrăzii Codrului a executat un drum și un pod secundar pentru a se devia traficul rutier și pentru a se reconstrui podul principal
Doar că s-a obturat un canal de scurgere, iar curenții de apă au distrus atât podul cât și drumul secundar, blocând accesul între localitățile Rușeni și Amați. Iar apa acumulată s-a revărsat în curțile oamenilor. Executantul lucrării a trimis, la câteva ore distanță, o echipă care să remedieze situația de urgență.
”Pe această porțiune se realizează lucrări de eliberare a acumulărilor de apă din zona drumului județean (zona Valea Homorodu Vechi). Antreprenorul ARL S.A. estimează că în cursul zilei de astăzi, în funcție de eventualele precipitații, s-ar putea restabili circulația rutieră către localitățile Rușeni, Tătărești și Homorod. Până atunci, accesul rutier către aceste localități se poate face pe DJ 193C Satu Mare – Viile Satu Mare – Tătărești”, transmite Consiliul Județean Satu Mare.
Autoritățile au făcut un bilanț provizoriu al inundațiilor care au avut loc în județul Satu Mare. Astfel, peste 100 de case au fost inundate, peste 100 de persoane au fost evacuate și sute de oi au murit sau au fost declarate dispărute în urma viiturilor.
În localitatea Rătești – 100 de persoane evacuate în căminul cultural (o parte din acestea au mers la rude) și 60 de gospodării inundate, 700 de oi dispărute, 250m din drumul european E81 afectat.
În localitatea Hurezu Mare – 49 de gospodării inundate, 1 anexă (bucătărie de vară) dărâmată și la o fermă – 300 de oi izolate, la fața locului se afla adjunctul ISU Satu Mare, un maistru militar, 10 pompieri militari și 8 pompieri voluntari din cadrul SVSU Supur.
În localitatea Socond – la o fermă sunt aproximativ 100 de oi moarte și 1000 izolate, 200 m de drum (căile de acces către Bolda respectiv Stâna- DJ 196 A) blocat de ape; În localitatea Racova – 4 gospodării inundate.