FOTOGALERIE. Demers civic fără precedent în județul Satu Mare. Sute de pachete pentru oamenii nevoiași
Reprezentanți Asociației SamCivica continuă activitățile cu caracter social în județul Satu Mare. Ajutați de zeci de voluntari și cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, astăzi s-au împărțit un număr de 550 de pachete cu alimente pentru beneficiarii centrelor de îngrijire a persoanelor cu handicap, vârstnicilor sau caselor de tip familial din județul Satu Mare.
Astfel, sute de copii și persoane adulte aflate în dificultate s-au bucurat de un cadou în prag de Paște. Voluntarii s-au împărțit în mai multe echipe și au fost la diferite centre din municipiile Satu Mare și Carei, orașul Tășnad, respectiv satele Borlești, Noroieni. Urmează ca vineri să se continue acțiunea și la alte centre similare din județ.
”Am fost la mai multe centre de îngrijire și case de tip familial din județul Satu Mare. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit, de la doamna Acs Melania de la DGASPC, până la zecile de voluntari care ne-au susținut material și logistic. Acțiunea noastră va continua și în zilele următoare. Le vom pregăti și mâncare caldă de Paște pentru alte sute de persoane vulnerabile. Ne bucură enorm că vin alături de noi tot mai mulți sătmăreni și ne dorim să creștem amploarea acțiunilor”, a spus Mihai Marcocean, reprezentant al SamCivica.