VIDEO. Legea e pentru proști! Mașinile MAI staționate ilegal nu se ridică în Satu Mare
Corb la corb nu-și scoate ochii, este un proverb românesc cât se poate de valabil în municipiul Satu Mare. Cei de la ”Ridicare Mașini” – din cadrul Administrației Domeniului Public Satu Mare – închid ochii când vine vorba despre mașinile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) staționate neregulamentar, atât pe trecerea de pietoni cât și pe marcajul de siguranță.
Este și cazul unei autoutilitare a MAI, staționată astăzi pe strada Petofi Sandor din zona centrală a municipiului Satu Mare, în apropiere de sediul ”Pașapoartelor” și ”Permiselor”. Imaginea a fost surprinsă de către o sătmăreancă, care susține că mașina sa a fost ridicată din același loc pentru o staționare de 30 de minute, dar autospeciala MAI – care ar fi fost ”parcată” peste o oră – nu ar fi fost ”observată” de cei care trebuiau să o ridice, în mod legal.
Din păcate, situația în zonă nu este singulară, și alte mașini ale MAI sunt parcate pe locurile destinate persoanelor cu handicap sau pe trotuar, astfel încât nu se respectă distanța de circa un metru alocată pietonilor. Curat-murdar, legea e clar pentru proști! Nu uitați să vă plătiți impozitele și amenzile, dragi sătmăreni onești!
Masina MAI nu e parcata corect,iar cei care trebuiau sa vada probabil „n-au” vazut-o ! Dar cucoana de ce se revolta ca i-a fost ridicata masina daca nu era parcata corect ?Trebuia sa o parcheze in holul de la intrare la pasaporate,ca asa-s obisnuti osenii.In satul lor toti parcheaza in usa bisericii,pentru ca ei vin cu masina chiar daca locuiesc peste drum de biserica !
View CommentN-a fost bun comentariul meu ?
View Comment