Iohannis: Cine merge la biserică de Înviere nu trebuie să completeze declarație
Președintele Klaus Iohannis spune că vor fi mai puține restricții în noaptea de Înviere, pentru ca români să poată merge la biserică să ia lumină, titrează Digi24.
Nu va fi nevoie nici să completeze o declarație pe propria răspundere, iar slujbele se vor desfășura după datină, a adăugat el.
„Ne pregătim cu toții de marea sărbătoare a Învierii și vreau să ne pregătim foarte bine nu doar acasă, ci și în societate. Pot să vă spun de pe acum câteva lucruri certe care au fost discutate împreună cu reprezentanții bisericilor, în special cu reprezentanții BOR. În noaptea de Înviere restricțiile de circulație se ridică, așadar creștinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui să completeze declarații, vor merge pur și simplu la biserică”, a spus Iohannis.
Președintele a precizat că autoritățile nu se amestecă în modul în care este organizată slujba.
„Biserica va organiza slujba așa cum este datina, nu ne amestecăm în felul în care vor fi organizate slujbele la biserică. Știm cu toții că prima parte a slujbei se ține afară, după care o parte se ține în biserică. Creștinii merg la biserică să ia lumină, să ia Paștile. Îmi doresc – și așa vom organiza lucrurile – ca totul să se desășoare în liniște și în bună rânduială. Aceste lucruri sunt deja prevăzute în Hotărârea de Guvern pentru starea de alertă care este acum în vigoare și nu vor exista modificări în aceste reglementări”, a adăugat el.
Șeful statului a mai subliniat și că nu vor fi restricții suplimentare, ci mai puține, în noaptea de Înviere.
„Nu vor fi restricții suplimentare în noaptea de Înviere. Dimpotrivă, în noaptea de Înviere vor fi mai puține restricții fiindcă ne dorim ca oamenii să poată merge la biserică”, a subliniat șeful statului.