Prohibiție generală la pescuit. Amenzi uriașe, jandarmii și polițiștii ies la vânătoare
Odată cu 9 aprilie a început perioada de prohibiție generală pentru pescuit în habitatele naturale. Amenzile, pentru cei care încalcă legea, pot ajunge până la 1.000 de lei pentru pescari și 10.000 pentru cei care practică pescuitul comercial.
Perioada de prohibiție generală pe anul 2021 a fost stabilită în intervalul 9 aprilie – 7 iunie (60 zile) pentru pescuitul în habitatele piscicole naturale, respectiv 24 aprilie – 7 iunie (45 zile) pentru pescuitul în apele de frontieră. În intervalele menționate, restricția se aplică tuturor speciilor de pești.
„Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin”, se arată în ordinul comun al ministerului Mediului și ministerului Agriculturii.
Prohibiția la știucă este în perioada 1 februarie – 15 martie (43 zile).
Prohibiția la șalău și biban este în perioada 28 martie – 7 iunie (72 zile).
Prohibiția la păstrăv este în perioadele 1 ianuarie – 31 martie 2021 și 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022. Restricția se aplică pentru speciile de păstrăv indigen, curcubeu și fântânel, pescuitul păstrăvului de mare fiind interzis pe tot timpul anului.
Pe durata prohibiției pescuitul recreativ poate fi practicat doar pe apele si balțile de pescuit private.
Pescuitul recreativ în perioada de prohibiţie sau în zonele protejate este contravenţie și se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit.
Pescuitul comercial în perioada de prohibiţie constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei şi interzicerea dreptului de a pescui între 1 şi 3 ani.
Foarte bine să meargă si la tur si mai deș.
View Comment