FOTO. Taximetrist (24 ani) decedat la volan, în municipiul Satu Mare. Nu a mai putut fi salvat
Tragedie în Cartierul Carpați II din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.00, atunci când – potrivit informațiilor PresaSM – taximetristul s-a oprit cu mașina în mijlocul drumului.
O sătmăreancă, care se afla în geam, a observat că tânărul era inert la volan, motiv pentru care a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112. Ajuns la fața locului, echipajul medical de prim-ajutor a realizat că tânărul, în vârstă de 24 de ani, era în stop cardio-respirator, astfel încât a început imediat manevrele de resuscitare.
Din păcate, victima nu a mai răspuns manevrelor, fiind declarat decesul chiar la fața locului. Corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare. Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauzele decesului.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
condoleanțe
View Commentpacat pt anii lui,a plecat prea devreme.
View Comment