FOTOGALERIE. Mega structură de crimă organizată, cu ramificații în județul Satu Mare
Dosarul care i-a adus pe procurorii DIICOT la ușa celor trei sătmăreni din Bixad, județul Satu Mare, a fost deschis de autoritățile din Franța în 2018. Potrivit informațiilor PresaSM, anchetatorii vizau angajarea ilegală de către companii franceze de construcții. Este vorba de până la 150 de persoane din Moldova, spun cei de la Eurojust.
Potrivit informațiilor PresaSM, modul de acționare era unul simplu. Odată identificate victimele, acestea erau lăsate fără documente, care ulterior erau înlocuite de documente false, românești. Muncitorii din Moldova erau plătiți cu salariul minim pe economie, potrivit legii din Franța, dar numărul de ore lucrate erau mult peste cele 35 impuse de legea franceză.
Muncitorii moldoveni, care primeau acte, buletine și permise de conducere românești, lucrau în jur de 55 de ore pe săptămână, spun cei de la Europol.
Cel puțin 40 de moldoveni, spun autoritățile europene, au fost astfel exploatați de patronul român al firmelor de construcții și amenajări interioare din Franța.
Profiturile astfel obținute, spun anchetatorii, se ridică la 14 milioane de euro. Cei anchetați foloseau nu mai puțin de opt companii fantomă pentru spălarea banilor.
Anul trecut, o operațiune comună între autoritățile din Franța și cele din România și Moldova a fost finanțată de către Eurojust. Investigația s-a axat pe trei pârghii. În timp ce autoritățile din Franța au deschis cercetări în ceea ce privește traficul de persoane și angajările ilegale, omologii din România au investigat partea legată de spălare de bani, iar în Moldova s-a anchetat modul în care au fost întocmite documentele false.
În total, în acest dosar au fost reținute 38 de persoane, printre care și proprietarul de origine română a unor companii de construcții din Franța. Arestările au fost făcute sub acuzațiile de trafic de persoane, angajări ilegale, falsificare de documente și spălare de bani.
Iar zilele trecute, procurorii au ajuns și în localitatea Bixad, județul Satu Mare. În cauză s-a dispus reținerea unui număr de 3 inculpați, cetățeni români, în sarcina cărora a fost reținută săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. De asemenea, membrii echipei comune de anchetă au ridicat în vederea confiscării un număr de 11 autoturisme de lux, două ski-jet-uri precum și importante sume în numerar, lei și valută, în valoare totală de 137.600 euro.
Citește și:
FOTO. Desant al DIICOT în județul Satu Mare. Averi strânse din folosirea sclaviei moderne
VIDEOREPORTAJ. Povestea de film a soților de 103 și 99 de ani, din județul Satu Mare