Județul Satu Mare: de la supermarket direct la spital. După ce s-a dezinfectat pe mâini
Sătmăreanul Alexandru T. a ajuns la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș după ce – susține bărbatul – a folosit dezinfectant la intrarea în magazin. Clientul a suferit o dermatită de contact, potrivit cadrelor medicale.
Redăm în continuare mărturia bărbatului:
”Ne dorim să respectăm regulile de prevenție a infecției cu noul coronavirus și să ne protejăm și pe noi și pe cei dragi. Așa că, folosim substanțele dezinfectante precum geluri, soluțiile speciale puse la dispoziția clienților.
Însă ca și client al tău am devenit conștient că trebuie să avem grijă la soluțiile dezinfectante oferite la intrare in magazin, deoarece aceste substanțe conținute afectează echilibrul pielii și ne provoacă arsuri și leziuni, adică dermatită de contact.
Așa cum mi s-a întâmplat și mie: În decursul zilei de vineri (12.02.2021), ora 13:30-14:05, la magazinul (…) Negrești-Oas, jud. Satu Mare, strada Victoriei 142-146.
Ca de fiecare dată când ajung la magazin, îmi dezinfectez mâinile și căruciorul, cu dezinfectantul din recipientul de la intrare destinat uzului pentru clienți. După câteva minute, am simțit că îmi arde și mă ustură pielea pe mâini. Ajuns la casa numărul 3, stând la rând simțeam că, din ce în ce mai tare se accentuează arsurile si usturimea.
Am întrebat casierița, ce fel de dezinfectant folosiți la intrarea în magazine, însă aceasta nepăsătoare mi-a răspuns dând din umeri că nu știe. Ajuns acasă, m-am spălat cu săpun, cu speranța că va trece. Spre seară, ne mai suportând arsurile și usturimile, am decis sa merg la spital, la Urgență, Negrești-Oaș, unde am fost diagnosticat cu dermatită de contact cauzată de expunerea tegumentului la agenți chimici sau alte tipuri de agenți fizici, capabili de a irita pielea.
Iritanții puternici au cauzat reacții toxice chiar și după expuneri de scurtă durată. Leziunile avute au fost bine delimitate și localizate doar pe zona de contact.
Atenție! Poate afecta orice persoană, fără a avea un teren alergic anterior, gravitatea manifestărilor cutanate fiind dependentă de penetrabilitatea și de grosimea stratului cornos.
Experiența trăită nu a fost una placută iar cu scopul evitării unor viitoare situații și chiar de punere în pericol a vieții clienților consider că trebuie să acorzi o atenție sporită produselor din această categorie utilizate pentru igiena umană, care sunt aplicate pe sau care intră în contact cu pielea umană cu scopul principal de a dezinfecta pielea atât prin achiziționarea de soluții dezinfectante cu risc scăzut de toxicitate și alergie cât și prin afișarea compoziției dezinfectanților de mâini pentru avertizarea consumatorilor cu privire la toxicitate și identificarea substanțelor care prezintă motive puternice de îngrijorare în ceea ce privește sănătatea publică.
Te întreb dragă …… cum îți vei asuma responsabilitatea și ce măsuri vei lua cu privire la cele relatate? Și cum rămâne cu mine și alți clienți care au avut de suferit în urma deciziilor tale de a le oferi acești dezinfectanți? Sănătate clienți vs reducere de costuri?
Ăia cred că au pus „cubă” în loc de dezinfectant !!
View Comment