Istoricul Francisc Pall a fost comemorat la Carei. Locul său de naștere
Azi, 24 noiembrie 2016 la ora 11.00, reprezentanții Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei și ai Bibliotecii Municipale Carei au depus o coroană de flori la placa memorială a istoricului Francisc Pall, amplasată pe casa unde acesta s-a născut și a crescut, pe strada Albinelor din municipiul Carei, la împlinirea a 105 ani de la nașterea acestuia.
Francisc Pall s-a născut în 24 noiembrie 1911 la Carei, într-o familie de țărani români greco-catolici. Studiile primare și liceale le-a urmat la Liceul Vasile Lucaciu din Carei, unde în 1919 și-a susținut bacalaureatul. Între 1919-1933 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Cluj. Fiind un student strălucit în ultimii ani de studiu la facultate a fost numit secretar și bibliotecar al Institutului de Istorie Universală și preparator universitar.
Între 1934-1936, în timp ce studia la Accademia di Romania din Roma, și-a susținut teza de doctorat cu tema Ciriaco d’Ancona e la Crociata contro i Turchi, în specialitatea istorie medie universală și bizantinologie.
După 1936 a fost numit asistent universitar la Universitatea din Cluj iar în anul 1944 este numit conferențiar la aceeași universitate. Titlul de profesor universitar l-a primit în 1962. În 1972 a primit titlul de profesor emerit.
Opera sa încorporează contribuții fundamentale în problemele pe care le-a abordat: cruciadele, efortul anti-otoman al popoarelor din Balcani, umanismul și reforma religioasă, misiunile catolice în Țările Române, viața și personalitatea episcopului Inochentie Micu-Klein, căruia i-a dedicat trei volume de studii.