VIDEO. Femeie înjunghiată de soț în plină stradă la Oradea. Nimeni nu a intervenit!
Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea, Paul Kover, şi-a înjunghiat, cu mai multe lovituri de cuţit, soţia de care era separat, în faţa blocului în care aceasta locuia, în municipiul Oradea. Totul s-a întâmplat luni, 11 ianuarie, în jurul orei 18.00.
BIHOREANUL a obținut o înregistrare care arată cum mai mulţi martori oculari, inclusiv un taximetrist, s-au ferit să intervină în sprijinul femeii aflate în pericol de moarte.
Cadrele surprinse de camerele de supravehgere arată că Paul Kover o atacă pe soţia sa chiar lângă un taxi ce staţiona cu motorul pornit în faţa blocului, la câţiva metri în faţa maşinii femeii, unde se presupune că cei doi soţi au avut în prealabil o discuţie controversată.
Fostul şef al Poliţiei Locale îi aplică femeii, pe care ea trântit-o la pământ, mai multe lovituri cu cuţitul, fapt ce îl determină pe taximetrist să dea în marşarier, speriat de ceea ce vede. În vreme ce Kover se îndreaptă, împleticit, spre bloc, femeia zace câteva secunde pe caldarâm, apoi pare că se duce spre taximetrist, cerându-i ajutor.
Pentru IMAGINI VIDEO —> CLICK AICI
Pe lângă taximetrist, în proximitate, ca martori, se aflau, potrivit înregistrării, ocupanţii a cel puţin două maşini, care erau în parcare cu farurile pornite, plus încă o femeie şi un bărbat care au ieşit din scara blocului. Niciunul dintre martori nu a intervenit în sprijinul femeii aflate în pericol.
SURSA: BIHOREANUL
Poate au făcut bine că nu au intervenit, astfel există doar o victimă și nu mai multe, având în vedere faptul că bărbatul cu o constituție atletică și înarmat cu un cuțit și turbat de furie pe care doar cartușul l-ar opri.
View Comment