FOTO. Protest la Satu Mare. Angajații din Sănătate, în stradă din cauza salariilor înghețate
Sindicaliștii din Sănătate au protestat în această dimineață în centrul municipiului Satu Mare față de hotărârea Guvernului de a înghețat salariile. Pe lista revendicărilor se află și măsurile de protecție sanitară, dar și acordarea stimulentelor de risc pe durata pandemiei și pentru personalul auxiliar.
Protestele au fost anunțate încă de la începutul lunii ianuarie, atunci când guvernul a adoptat OUG nr. 226/2020, cea care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an.
Sindicaliștii au anunțat acțiuni de protest în fața Prefecturilor din țară, dar și acțiuni de pichetare a sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României, toate programate pentru perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.
Pe lista revendicărilor sindicaliștilor se află: măsuri de protecţie a sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate, o campanie adecvată de informare pe tema vaccinării, respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie, creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021, raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim şi acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate.
Nu ar strica sa mai si lucreze ca pretentii au, trebuie sa-i compatimim ca-s in linia 1 dar nu se ocupa de bolnavi nici cat inainte.As vrea sa stiu cati s-au inscris pentru vaccin
View CommentCum? nu le ajung banii?
View Commentde ce nu se angajează i sistemul privat,nu-i obluga nimeni sa se chinuiască la stat cu salarii nesimtit de mari.
View CommentPe cand un miting al cetatenilor in vederea schimbarii din temelii a sistemului medical romanesc si implementarea unuia gen Ungaria sau Polonia atat ca eficienta cat si ca salarizare? PROMIT SA FIU ACOLO!
View Comment