Mobilizare a Poliției Carei pentru prinderea unei găști de hoți. Ultima lovitură, la un atelier auto
Poliţiştii au recuperat 12 jante de aluminiu, în valoare de 3.000 lei, sustrase de trei tineri din curtea unui atelier de reparații auto.
Activităţile de documentare şi investigare efectuate de poliţiştii de ordine publică, investigații criminale și criminalistic din cadrul Poliției Municipiului Carei în cooperare cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Petrești au dus la identificarea a doi tineri de 16 și 17 ani din localitatea Șimian, județul Bihor și a unuia de 22 de ani, din localitatea Pișcolt, bănuiți de comiterea unui furt din curtea unui altelier auto.
Cercetările efectuate de poliţiştii au stabilit că cei trei tineri ar fi pătruns în noaptea de 27/28 noiembrie 2020, prin escaladarea gardului, în curtea unui atelier auto, din Carei, de unde a sustras 12 jante de aluminiu. Prejudiciul de 3.000 lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.