Șefa de cabinet a Prefectului, plantată politic. De la cafenea la coordonarea vaccinării COVID
Totul este politic! Inclusiv la instituția apolitică (conform legii) Prefectura Satu Mare. Noua șefă de cabinet a prefectului Radu Bud este iubita unui apropiat al prefectului în funcție și membru important al Organizației Județene Satu Mare a PNL, respectiv Beniamin Kira.
PNL, iubitele și prefectul
Este vorba despre domnișoara Andreea Borodei Lorena, care din luna noiembrie este noua șefă de cabinet al prefectului Radu Bud. De profesie jurist, pe Andreea Borodei Lorena nu pare să o recomande o altă experiență profesională în domeniu, aceasta ocupând până de curând o funcție de coordonare a unei cafenele situate pe strada Horea din municipiul Satu Mare, investiție a omului de afaceri Beniamin Kira.
Drept dovadă, merge la noul loc de muncă la bordul unui bolid cu inscripția barului pe care îl coordona.
Pe cine ați pus la coordonarea campaniei anti-COVID?!
Borodei nu este doar șefa de cabinet a Prefectului Radu Bud, ci – mare atenție (!) – se va ocupa de campania de vaccinare anti-COVID în județul Satu Mare, potrivit prefectului Radu Bud. Suntem curioși cum va fi capabilă să gestioneze această campanie fără precedent, de o complexitate și importanță colosale.
Reporterii PresaSM au luat legătura cu prefectul Radu Bud și l-au întrebat ce anume a recomandat-o pe domnișoara Borodei, în afară de evidentele conexiuni politice.
”Am promovat-o șefă de cabinet fiindcă o cunosc, este tânără, este juristă. Are experiență juridică, din câte știu, a reprezentat mai multe firme în instanță. Domnișoara se va ocupa și de activitatea de coordonare a vaccinării în județul Satu Mare”, a declarat prefectul Radu Bud la solicitarea PresaSM.
Cine este Andreea Borodei
Andreea Borodei a declarat pentru PresaSM că a lucrat ca și jurist, iar numirea sa în funcția de șef de cabinet al Prefectului o vede ca o șansă în cariera profesională. Mai mult, Andreea Borodei a negat că va coordona activitatea de vaccinare anti-COVID.
”Eu doar voi face parte din echipa care va coordona această activitate, nu sunt eu factorul decizional”, a spus Borodei.
Eu am crezut ca traim in tara lui Iohanis dar se pare ca traim in tara lui Beni Hill, ha ha ha rusine Bud….
View CommentArata bine. La ce iti mai trebuie creier cand ai cur si țâțe?
View CommentKira stie dece a pus-o acolo.
Ați văzut ?La ce-ți trebuie școală dacă ai bani și-ți poți permite viață de lux și gagici precum cea din poză ?? El cinci zeci,ea douăzeci și ceva…Eu am banii,tu ai anii !Iar lumea invidioasă sare la gâtul lui că ia găsit servici !!Dacă era doar o întreținută,era mai bine ??
View CommentEu zic sa va uitati pe organigrama prefecturii, ca e publica pe site-ul institutiei, si sa va minunati – nevasta „domnului ministru” Les, vreo 3-4 personae cu numele Roca – a se vedea candidatii PSD la parlamentarele care tocmai s-au incheiat, o gramada de sefi de proiecte, care probabil nu fac nimic, la cum arata infrastructura judetului nostrum, dar iau o caruta de bani din banii nostri – m-as mira daca macar un 20% – 30% din personal sa fia angajati pe bune, restul doar neamuri, pile si relatii.
View Commentnu vă chinuiți,nu are rost, când totul este politic, așa câștigă mai mulți bani,poate și mită…..
View CommentNu am făcut , nu fac, nu voi face politica.
View CommentIl cunosc pe domul prefect ca fiind un om de buna credință..Îmi exprim speranța ca își va da seama de eroarea pe care a făcut-o, “defilând “ cu un asemenea “specimen”.
Nu știu ce o recomanda pe “donsoara” pentru a șefa de cabinet a prefectului, sunt curios si eu, si mai am o curiozitate:
CE FACULTATE DE DREPT A ABSOLVIT, CE “EXPERIENȚA JURIDICĂ “ARE, UNDE SI IN CE
CALITATE A PROFESAT ?
Sper ca nu a “absolvit” vreo “facultate” divin cele care vând diplome oricui are nevoie …
Si daca este chiar atât de valoroasa,cum de pana acum nu a reușit sa între intr-una din profesiile pe care si le doresc tinerii care urmează cursurile unei facultăți serioase se drept (avocat, notar , magistrat )?
De asta a pierdut PNL-ul.alegerile parlamentare. Promovare pe criterii de incompetentă. Ce procese a câștigat? Dovezi? Vrem un CV-real al domnișoarei. Nu le este rusine sa promoveze …. . Sunt oameni competenti care nu pot ajunge in funcții importante din cauza unor astfel de conducători corupți. M-a uimește cât sunt de prostii cei din PNL. Se vede ca sunt una cu PSD-ul de care vroia sa scape președintele. Ciuma roșie se transforma încet încet in ciuma galbenă. Rușine prefectului. De fapt nici el nu este mai breaz.O nulitate.
View CommentAmândurora li se citește inteligenta in priviri.
View CommentAi de capu’ meu! Daca astea-s poze din media a cuiva care ocupa o functie publica de coordonare si daca respectiva isi prezinta zodia in prima propozitie, suntem in sant, oameni buni!
View CommentI-as tramsmite: „Nu, draga mea, nu tu esti „pesti”, …..!”
Buna fata, nu cred ca este amanta lui Kira. Kira are fecior de-o vârsta cu fătuca asta.
View CommentȘefa de cabinet???
Sunteți nebuni?
Asta cred ca se pricepe la un singur lucru, si acela nu este nici domeniul juridic si nici coordonarea campanie de vaccinare anti-Covid…
Bleah!!!!
View CommentScandalos!!!
Despre prefect …fără cuvinte !
Despre mang……. dezgustător…
Despre cum este posibil asa ceva …ar fi multe de spus…PNL ul le poate multumi celor ca ei…
Doamne ferește! Dacă Beny și-a pierdut mințile e problema lui dar, domnule prefect, dvs de ce v- ați pierdut mințile? E o întrebare elegantă, că să nu spun că vă bateți joc nu numai de sătmăreni, ci mai ales de o funcție de demnitate publică. Repet, DEMNITATE!!!
View CommentPăi nu am terminat alegerile?!
View CommentVedeti de ce pleaca tinerii nostri capabili peste hotare? Noi nu promovăm inteligența…parcă ne-a luat D-zeu mintile…
View Commenteste frumoasă…,este pe placul lui…deci se poate…..
View CommentO fi de-a lui Govor,doar el făcea așa ceva”””.
View Commentvai de capul nostru…
View CommentD-le „Perfect”, în Instituția dv. nu se dau examene, să aibă și alții șansă pentru un loc de muncă ???
View CommentLa Instituțiile de stat se scot posturile la concurs, voi de cine aparțineți, de care Țară,…. că pe sta ați distrus-o !!!
La UDMR nu va uitați ca a pus director la ADP un instructor de Fitness sau tot PNL care l-a pus pe Bozai director agentul lui Albu de la Borsec
View CommentSunteti rai di tat…Pai cand vine omul simplu la Prefectura sau delegatiile din strainatate sa avem si noi motive sa ne mandrim cu frumusetile patriei..E tanara are viitorul in fata,merita,nu mai fiti carcotasi!
View CommentCa de atatea ori va legati de efect nu de cauza…ce vreau sa spun cu asta;n-ar fi mai bine sa ne mobilizam si sa revenim la invatamant superior doar de stat si obligatoriu cu examen de admitere? Si daca ar fi si bilingv ar fi si mai ok (profesori platiti bine,chiar adusi de afara,si daca risca fapte de coruptie,gen examene masluite sau hartuire sexuala afara din sistem fara drept de pensie…ca pe timpul lui Cuza! Oameni buni treziti-va..totul tine de educatie…fara scoala pe bune care sa produca elite,vom avea in continuare falsi intelectuali care se bat cu pumnul in piept ca au studii!
View CommentDemisia!!! Cum dracu sa permitem asa ceva? Trebuie sa ieșim în strada.
View CommentDe parca ar fi prima data când se întâmpla! Așa a pus și PSD-ul, la fel UDMR-ul și toate partidele care au fost la putere. Asta e România,din păcate!
View CommentOana s-a uzat și se impune o schimbare!!!!!!!!!!!! Prietenii știu de ce!!!!!
View CommentAndreea este unul dintre cei mai minunati oameni pe care i-am cunoscut.Toti cei dintre care carcotesc sunt cei fustrati si invidiosi.
View CommentFata a facut Facultate a dat examene, muncea la cafenea ca si administrator si alerga si la instanta cand avea infatisare in timpul liber se ocupa de campaniile umanitare, jos palaria!
Putine domnisoare de varsta ei au realizat atatea si muncesc pe bune. Cati dintre angajatiii statului au facultatea de Drept la angajare la varsta ei ?Ar trebuii verificat cam ce studii au ceilalti si ce au miscat de cand sunt acolo.