Doi sătmăreni, reținuți după ce au furat un telefon și un card
Doi bărbați care au sustras un telefon şi un card bancar, au fost identificați şi reţinuți de poliţişti pentru 24 de ore.
Activităţile de documentare şi investigare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au dus la identificarea a doi bărbați, unul de 45 de ani, din localitatea Petin și celălalt de 50 de ani, din Satu Mare, bănuiți de comiterea unui furt calificat.
În seara zilei de 08.11.2020, cei doi ar fi profitat de neatenția unui sătmărean de 31 de ani, care se afla la terasa unui local din Satu Mare și i-au sustras un telefon mobil și un card bancar, cauzându-i acestuia un prejudiciu în valoare totală de 1.000 lei, care nu a fost recuperat.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu autorii în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraților, pentru dispunerea măsurilor legale.