Adrian Ștef cere Consiliului Județean să nu dea jos tricolorul de pe Palatul Administrativ
Fostul președinte al Consiliului Județean Satu Mare și candidat al Pro România pentru Senat, Adrian Ștef, critică în termeni duri evenimentele dedicate Zilei Naționale, acuzând slaba organizare.
Adrian Ștef îi solicită, ca și o reparație morală, președintelui Consiliului Județean Satu Mare să păstreze tricolorul arborat pe Palatul Administrativ pânâ după Anul Nou.
Redăm mai jos declarația lui Adrian Ștef:
”Am asistat ieri la cea mai tristă zi națională din 1989 încoace. În loc să sărbătorim națiunea română, la Arcul de Triumf s-a adus un elogiu conducerii țării, iar în fața statuii lui Vasile Lucaciu din Satu Mare un elogiu prefectului liberal. Nu am vrut să vorbesc mai devreme despre acest subiect pentru a nu umbri solemnitatea unei zile sfinte pentru mine.
Mă doare sufletul să constat că dintr-o sărbătoare națională am ajuns să avem un festival al “conducerii de partid și de stat”. Un teatru ieftin în care steagul național și sătmărenii au fost uitați în case.
Unirea din 1918 este despre popor, nu despre un om și reprezentanții lui în teritoriu! La Alba Iulia în 1918 au fost românii în prim plan, nu cei din conducerea statului.
Ori la noi s-a întâmplat invers. La Satu Mare, Ziua Națională a fost organizată pe fugă de autorități, Instituția Prefectului, Primăria și Consiliul Județean. Prefectul liberal Radu Bud a pus în scenă o manifestare de 10 minute în care s-a depus o singură coroana de flori, ca și cum florile ar avea COVID-19 și i l-ar transmite lui Vasile Lucaciu.
Primăria a pus 2-3 steaguri doar pe câteva străzi din centrul vechi – aproape invizibile!, Consiliul Județean nu a făcut nimic. Nu zice nimeni să se fi organizat parada militară la care să asiste mii de sătmăreni. Dar se putea păstra solemnitatea momentului!
Ca și Iohannis la București, prefectul liberal din Satu Mare s-a izolat de ”mulțimea” de 50 de oameni cu garduri de fier. Ca și cum a fost o directivă de partid. A uitat că a avut deja COVID (deși a trecut o lună și nu ne-a lămurit cum e cu fuga din carantină) și ar trebui să aibă anticorpi. Ce nu a uitat domnul prefect? Să primeasca onorul! Un onor pe care nu-l merită!
Acești oameni, care ar trebui să se facă invizibili după ce au adus țara pe marginea prăpastiei, își permit să se autoglorifice, luând locul armatei țării!
Ziua Națională ar fi trebuit să fie un moment de bucurie pentru români, pentru sătmăreni, nu o defilare a guvernanților și a oficialilor guvernamentali la o festivitate de prea-mărire a lor.
Ei, guvernanții, cei care ne-au adus în situația actuală, nici măcar nu ar fi trebuit să se vadă de Ziua Națională a României.
Pe 1 Decembrie, întreaga Românie a trăit un afront, căruia i se va răspunde pe 6 decembrie.
PS: Pentru a repara din nedreptățile acestei zile, cer președintelui Consiliului Județean Satu Mare să păstreze tricolorul arborat pe Palatul Administrativ pânâ după Anul Nou”.
pana județul e condus de unguri tot așa va fi ,adă va grabă când ungurii conduc in romania.
View CommentDa cine a vrut so dea jos parca scandalu asta a mai fost odata acus 2 3 ani
View CommentBine ca o fost condusa de coica si govor ei nau avut treaba cu drapelu defapt ei no avut treaba numa cu coruptia nici din greasa cu orasul
View CommentTrebuie lasat de parca fara asta mu am stii ca traim in Romania ! In cateva zile va fi plin de praf .
View Comment