CONDAMNARE. Criminalul care a ucis un sătmărean în plin centru, urmează să își afle pedeapsa
Sere Vasile Anderson (34 de ani) este ucigașul tânărului Beniamin O., în vârstă de 29 de ani din Ardud. Inculpatul și-a recunoscut faptele în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare.
Criminalul – aflat în arest preventiv – a fost trimis în judecată în data de 9 noiembrie 2020 pentru comiterea infracțiunii de omor calificat și riscă cel puțin 25 de ani de închisoare.
Mai mulți membri ai familiei victimei s-au constituit parte civilă în proces. Cel mai probabil, vor solicita daune morale. Având în vedere faptul că inculpatul este o persoană fără venituri, recuperarea unor daune ar fi destul de greu de realizat.
Reamintim faptul că în data de 28 august 2020, Sere Vasile Anderson l-a înjunghiat mortal pe Beniamin O. Potrivit informațiilor PresaSM, criminalul ar fi luat cuțitul de pe masa unei pizzerii situate în Pasajul Corneliu Coposu, unde l-a amenințat pe un ospătar că dacă nu îi dă pizza îl va omorî. Norocul angajatului a fost că în zonă s-a aflat un bărbat impunător, care l-a alungat.
”După ce l-a omorât pe acel tânăr a trecut din nou pe lângă mine și spunea pierdut că nu el l-a înjunghiat, că el nu i-a făcut nimic. Acest individ ne-a tot amenințat cu moartea în ultimele zile și era liber pe străzi, în centrul municipiului Satu Mare”, a spus ospătarul amenințat de criminal.
Martorii au declarat pentru PresaSM că agresorul se lega la întâmplare de oameni pe stradă.
”S-a legat de victimă și de prietena lui. Criminalul l-a împuns cu cuțitul atât de rapid, că săracul tânăr nici nu a realizat pe moment ce i s-a întâmplat. Nici noi nu am văzut cuțitul. După vreo cinci secunde a exclamat că l-a înjunghiat, apoi s-a albit tot la față și a căzut la pământ. Scenă îngrozitoare, în zona centrală a municipiului Satu Mare”, a spus un martor pentru PresaSM.
Alți doi sătmăreni puteau să fie chiar ei primele victime ale agresorului, în vârstă de 34 de ani.
”Eram cu un prieten pe stradă, iar individul umbla haotic. S-a băgat și în noi intenționat. Venea față în față cu noi, cât era de larg trotuarul, dacă luam pe dreapta venea spre dreapta, dacă pe stânga venea spre stânga. Părea drogat”, a spus un al martor, pentru PresaSM.
Din păcate, Beniamin O., în vârstă de 29 de ani, din Ardud, nu a mai avut șansa să scape de criminal.
Potrivit informațiilor PresaSM, apelul la 112 a fost efectuat vineri, în jurul orei 22.30, martorii precizând că tânărul a fost înjunghiat de către o persoană. Mai exact, un grup de tineri ar fi încercat să treacă pe lângă o persoană agresivă, cunoscută ca fiind fără adăpost, iar aceasta le-ar fi blocat calea și i-ar fi jignit pe tineri.
Victima (tânărul, 29 de ani, din Ardud) i-ar fi cerut agresorului să îi lase să treacă, moment în care, din senin, agresorul ar fi scos un obiect ascuțit și l-ar fi înjunghiat pe tânăr, după care s-a făcut nevăzut.