FOTO. Moment istoric. Satu Mare și Maramureș, unite prin podul Pomi-Seini
Moment istoric pentru infrastructura rutieră a județului Satu Mare. Construcția podului, începută pe cele două maluri, s-a unit astăzi, marcând un punct important în derularea proiectului. În mod simbolic, primarii celor două localități și-au dat mâna pentru a sărbători punctul de cotitură în derularea investiției.
În urmă cu o lună, primarul localității Seini, a precizat că cel târziu la începutul lunii octombrie, construcțiile de pe cele două maluri se vor uni. Astăzi, edilul a postat primele imagini cu podul, iar în semn simbolic, cei doi edili și-au dat mâna pentru a marca această nouă etapă a proiectului.
„Am promis în luna septembrie, împreună cu constructorul, că la finele lunii octombrie, început de noiembrie, podul peste Someș va uni cele două localități, Seini și Pomi. Iată că azi am trăit împreună cu primarul Cosmin Krisan bucuria de a ne vedea uniți, județele Maramureș și Satu Mare având o nouă legătură, care va aduce numai beneficii zonei. O zi istorică, în care practic, podul este așezat, putând fi traversat cu piciorul, pentru moment doar de către harnicii constructori. Fiecare etapă, zi de lucru ne aduce tot mai aproape de momentul în care podul va fi practicabil, o lucrare pe cât de utilă, pe atât de atrăgătoare, cu căi de acces moderne, iluminate și bine executate. Ne-am unit mâinile cu domnul primar al comunei Pomi, în semn de bucurie și prietenie, un gest simbolic, un semn al triumfului unui proiect grandios”, a precizat primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure.
Valoarea totală a investiției este de 3,2 milioane de euro.
Ceva nu e clar! Ăsta costa 3 milioane de euro și cel nou din Satu Mare aproape 30 de milioane! Care informație nu este corecta! Aștept clarificări!! Mulțumesc!
View Comment