Accident mortal în județul Satu Mare. Bărbat lovit de o mașină
Accident mortal în județul Satu Mare, în localitatea Cărășeu. Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-ar fi petrecut vineri, 9 octombrie 2020, în jurul orei 11.00, atunci când un bărbat, în vârstă de circa 81 de ani, aflat pe o bicicletă, a fost lovit de o mașină, condusă de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Satu Mare.
Potrivit informațiilor PresaSM, biciclistul ar fi ieșit dintr-o curte, fără să se asigure corespunzător, pe Drumul Județean 193, intrând în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen.
În urma accidentului, victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor, dar – din păcate – bărbatul a decedat la Spitalul Județean Satu Mare în urma rănilor foarte grave.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în cadrul căruia urmează să se stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Supus testării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.