Poliția Satu Mare i-a identificat pe rromii care i-au bătut crunt pe cei doi frați. Unul este cu handicap!
După ce articolul a apărut în PresaSM, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au intervenit astăzi în cazul celor doi frați din comuna Sanislău, județul Satu Mare, care au fost bătuți crunt în cursul zilei de vineri de un număr de patru tineri de etnie rromă din localitate.
Polițiștii i-au identificat deja pe agresori, care sunt cercetați la această oră. Având în vedere gravitatea faptelor și în funcție de probatoriul administrat în cauză, oamenii legii vor încerca să ia o măsură privativă de libertate împotriva agresorilor.
Potrivit informațiilor PresaSM, chiar dacă inițial infracțiunea a fost de ”loviri și alte violențe” – care se pedepsește cu un maxim de sub cinci ani de închisoare – iar în astfel de cazuri nu se iau măsuri privative de libertate, în sarcina autorilor s-ar putea reține și ”ultrajul contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice”, cu circumstanțe agravante, dat fiind și impactul social. Și, mai mult, dat fiind faptul că una dintre victime este o PERSOANĂ CU HANDICAP.
De unde a început totul
T. G. (54 de ani) și T.I. (42 de ani) sunt doi frați din comuna Sanislău. Potrivit informațiilor PresaSM, vineri, în jurul orei 21.00, cei doi fermieri se întorceau de pe câmp, la bordul unei combine și a unui utilaj electric, unde au fost la recoltat de porumb. La un moment dat, în mijlocul drumului, în localitatea Sanislău, le-au ieșit patru indivizi de etnie rromă, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani. Din senin, cei patru au început să arunce cu sticle de bere înspre combină, spărgând parbrizul utilajului agricol.
După care, unul dintre agresori a intrat în cabina combinei și a început să îl lovească cu bestialitate pe bărbatul de 54 de ani. În ajutorul victimei a sărit fratele său, de 42 de ani.
”Am venit de la câmp, unde am fost la cules de porumb, eu și fratele meu fiind agricultori de meserie. În mijlocul drumului se aflau patru țigani, iar când fratele meu a încercat să îi ocolească, s-au enervat și au aruncat cu o doză sau sticlă de bere, nu știu exact, înspre combină, de au spart parbrizul. După care au sărit și l-au bătut. Eu, care eram pe un alt utilaj în spatele combinei, am coborât și am mers să îl apăr pe fratele meu. După care s-a dezlănțuit potopul”, spune T.I. pentru PresaSM.
Bătuți crunt zeci de minute
Pentru că a îndrăznit să sară în apărarea fratelui său, T.I. a fost bătut cu pumnii și picioarele zeci de minute, până când victima și-a făcut necesitățile fiziologice din cauza șocului. Și nimeni nu a intervenit în apărarea sa.
”Zeci de minute au dat în mine ca într-un sac de cartofi, până când – efectiv – m-am scăpat pe mine. M-au nenorocit”, a spus T.I.
Poliția a venit după…40 de minute și zeci de telefoane!
Lucru și mai grav, Poliția Rurală Petrești a ajuns la fața locului la circa 40 de minute (!) și doar după zeci de telefoane date de către un vecin al victimelor. În schimb, echipajele Serviciului Județean de Ambulanță au ajuns după circa 20 de minute de la încheierea altercației, au preluat una dintre victime și au transportat-o la Spitalul Județean Satu Mare.
”Am dat zeci de telefoane la Secția de Poliție Petrești. După 40 de minute a ajuns la fața locului un echipaj, format din două femei, care nu le-a făcut nimic agresorilor. Nici măcar nu i-a întrebat de sănătate. Acești tineri au mai bătut în urmă cu circa două săptămâni pe cineva și tot nu au pățit nimic. Parcă sunt nebuni. E tot mai rău. Măcar în urmă cu circa 7-8 ani au ajuns aici mascații (luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale, n.red.) și am avut liniște o perioadă bună”, susține – pentru PresaSM – unul dintre vecinii victimelor.
Victimele cer să se facă dreptate
Nici la două zile de la această agresiune foarte gravă victimele nu au fost căutate de către Poliție pentru a fi audiate! Cu toate că infracțiunea s-a produs în circumstanțe extrem de grave, în plină stradă și îndreptată împotriva unor oameni nevinovați.
”Nu vreau altceva decât să se facă dreptate iar cei vinovați să răspundă pentru faptele lor. Despre Poliție ce să spun? Nici acum nu m-au sunat sau ceva, să vadă ce e cu mine”, spune T.I., de pe patul de spital.
Cu prevenția unor astfel de evenimente cine se ocupă???
View Comment