Mămică și copilașul său (2 ani) dați afară din avionul Luton – Satu Mare. Motivul este banal
O mămică, alături de copilul său, în vârstă de doi ani, susține că a fost evacuată din cursa aeriană Luton – Satu Mare, pentru simplul motiv că minorul a plâns. Cu toate că femeia susține că i-a luat bilet special și copilului, care s-a calmat după câteva minute, cei doi au fost coborâți din cursa aeriană și lăsați de izbeliște în aeroport.
Întreaga poveste a fost spusă chiar de către Larisa M., mama minorului:
”Eu și fiul meu în vârstă de 2 ani am avut cumpărat bilet de la Luton -Satu Mare, astăzi (sâmbătă, n.red.) la ora 7:15. Am fost dați afară doar eu și fiul meu din avion după aproape 2 ore, mai exact 1:40. În prima jumăte de oră am stat și am așteptat cu toții să decoleze avionul, după cele 30 de minute trecute a venit stewardesa să îmi spună să pun copilul pe scaunul lui. În prima fază am încercat să îl așez pe scaunul lui, însă nu a vrut să stea, plângând și panicat că vrea la mama în brațe.
Am zis așa: „îmi iau fiul în brațe, îl calmez și încerc să îi explic și să îl așez în scaun”. Nu trec alte 2 minute, mai vin 3 persoane lângă mine, insistând să îmi așez copilul în scaunul lui. Copilul văzând că toată lumea se uită la el și alte 3 persoane ne înconjurase, ce să vezi, mai mare panica a încercat să iasă mititelul pe sub centură, să vină în brațe la mine. În acel moment a venit însoțitorul de zbor si mi-a spus: „e ultima șansă să vă așezați copilul în scaun s-au altfel vă dăm jos din avion!”.
Era cu ochii pe mine în acel moment, în tot acel timp băiatul plângea de frică. La 5 minute am reușit să ne așezăm pe scaun sa înțeleagă că acolo este locul lui, am mâncat ( 2 biscuiți ce- am apucat), ne-am jucat pe telefon vreo 30 de minute.
În acea jumătate de oră nu știam ce se întâmplă până când a venit iar managerul și mi-a zis să ne ridicăm să mergem după el. Panicată și eu la rândul meu, am întrebat care este cauza, unele persoane deja începeau să vorbească că voi fi dată jos . Managerul îmi spune așa: „aveți fișa medicală de la băiat, ați fost cu el la medic, are ceva probleme cu nervii?”. Am rămas șocată să aud asta, și încerc să îi explic ca este ok, el deja stătea de 30 minunte cuminte.
Managerul una și bună: „vă dăm jos, este prea târziu, vă rog să mă urmați”. În acel moment m-am ridicat fără să mă lase să îmi iau bagajele, am fost dusă în față. Trec alte câteva minute bune, îmi i-au datele de pe pașaport, îmi dă o hârtie la semnat și mă scoate din avion. Dată jos din avion urc în autobuz, nici un bagaj, încerc să le explic să le arăt pe bilet că am bagaje și la cală, până la urmă tot ce am avut în avion și pe scaun au adunat ei. (Nu m-au lăsat să îmi iau lucrurile).
Am fost dusă în Aeroport și lăsată acolo cu copilul de 2 ani, treaz de la 4 dimineața, nedormit, nemâncat. Urma să mâncăm în avion și să ajungem acasă la familie! Am rămas cu un gust amar care vă rog să distribuiți povestea și acei pasageri care au fost în acel avion mă pot contacta oricând pentru că lucrurile nu vor rămâne așa! Nr de loc 26b si c. ȘSi acele zvonuri care s-au auzit cum că nu era plătit biletul băiatului nu sunt adevărate. Orice informație cine se ocupa cu acesta problemă este bine-venita!”.
O persoană – care susține că a fost martor – i-a confirmat varianta femeii:
”Am fost și eu pe acel zbor și am rămas șocată când am auzit că o să îi dea afară din avion pentru simplu fapt că copilul era speriat, agitat și obosit și nu vroia să stea pe scaunul lui. Normal că un copil de 2 ani când este agitat și speriat și toate cele și îi mai impui să stea unde zici tu și când vede și atâți oameni stând lângă el face și mai rău. Nu știu ce să zic, am rămas șocată. Am mai zburat de numarate ori cu Wizz și până azi nu am auzit sau văzut așa ceva. Plus că era mamă singură cu copilul. Iarăși după ce copilul s-a liniștit, nu avea nimic, stătea cuminte pe scaunul lui și se uita pe telefon. Nu m-am așteptat să se ajungă până în stagiul să scoți mama cu copilul de doi ani afară din avion. RUȘINE!”
Cere-ti si varianta oficială, dată de cei de la companie. Așa face un jurnalist adevărat!Povestea mamei este subiectivă.
View CommentOrice mamă normală este subiectivă când e vorba de copilul ei!!! Dar comportamentul celor de la aeroport nu cred că e normal!!!
View CommentDoamna Victoria, relatarea este pur adevărată, cu siguranță varianta oficială nu v-a spune cu adevărat ADEVĂRUL, decât dacă vor recunoaște greșeala angajaților și îi vor sancționa ca atare(dar nu prea cred asta, decât dacă vor fi dați în instanță)
View Comment