SURSE: După numărarea a jumătate din voturi, Kereskényi Gábor câștigă un nou mandat
UDRM este marele câștigător al alegerilor din municipiul Satu Mare. Potrivit numărătorii paralele, surse apropiate UDRM au declarat că Kereskényi Gábor câștigă un nou mandat în fruntea municipiului Satu Mare.
Potrivit surselor politice, după numărarea a 15.000 de voturi, candidatul UDMR a obținut 60% din voturi.
În total, în municipiul Satu Mare au fost înregistrate 36.838 de voturi.
Este așteptată o reacție din partea UDMR, dar liderii vor ca numărătoarea paralelă să meargă mai departe, înainte ca să anunțe victoria de la municipiu.
Surpriza poate veni de pe locul doi. Se preconizează că Radu Panait, tânărul politician USR-PLUS, va ocupa a doua poziție în clasament devansând astfel partidele politice tradiționale care până acum își disputau „supremația” politică cu cei de la UDMR.
Este prima participare a USR-PLUS la alegerile locale din Satu Mare.