FOTO/VIDEO. În cântece de tulnice, Avram Iancu a fost comemorat în centrul municipiului Satu Mare
Moții din Ianculeşti, Marna Nouă, Scărişoara Nouă, Horea, Dacia, Traian, Gelu și Baba Novac s-au întâlnit duminică, de la ora 12.30, în Piața 25 Octombrie din centrul municipiului Satu Mare, la bustul lui Avram Iancu, unde au comemorat 148 de ani de la trecerea în neființă a eroului național.
Evenimentul a fost organizat de către Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu, reprezentată prin Mircea Dobra, la eveniment mai participând subprefectul Cosmin Bota, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, reprezentanți ai Asociației Uniți pentru Satu Mare, ai Asociației Codrenii și ai Asociației Tempora.
rpt
Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă, după care istoricul Daniela Bălu – de numele căreia se leagă înființarea Muzeului Moților de la Scărișoara Nouă, a evocat personalitatea „Crăișorului Munților”, după care au fost depuse coroane și jerbe de flori în memoria lui Avram Iancu. La final s-a cântat Imnul Moților – ”Din țara moților noi am venit”.
Avram Iancu s-a născut în 1824 la Vidra de Sus (azi Avram Iancu, judeţul Alba). Și-a făcut studiile primare în satul său natal, apoi la Câmpeni. A urmat gimnaziul din Zlatna, apoi Liceul Piarist din Cluj. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj și, la finalul studiilor, a devenit cancelarist la Tabla Regească din Târgu-Mureș.
În primăvara anului 1848, Avram Iancu a promovat examenul de avocat, însă revoluțiile care au cuprins continentul european i-au pus în valoare calitățile de lider politic și militar mai degrabă, decât cele juridice. În cursul anului 1872 starea sănătăţii lui Iancu s-a agravat semnificativ.
În primăvara acelui an a fost internat timp mai îndelungat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii. A trecut la cele veșnice la 10 septembrie 1872, fiind înmormântat la Ţebea pe 13 septembrie 1872, cu funeralii naţionale. Este considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Ardeal, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848 în Transilvania.
Supranumit de români „Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu a deschis calea spre deşteptarea naţională, faptele sale înscriindu-se în conştiinţa poporului român, pregătind calea spre Marea Unire ce s-a înfăptuit în anul 1918.