FOTO/VIDEO. Beniamin, tânărul ucis în centrul Sătmarului, condus astăzi pe ultimul drum
Beniamin O. (29 de ani) a fi condus astăzi pe ultimul drum. Tânărul își va face somnul de vechi într-un cimitir din orașul natalal Ardud.
Slujba de înmormântare a avut loc astăzi, 31 august, de la ora 13.00, la o casă de pe strada Avram Iancu, în timp ce Beniamin își va face somnul de vechi într-un cimitir din Ardud.
Potrivit informațiilor PresaSM, Beniamin lucra în Londra şi venise acasă, în concediu, de circa două săptămâni pentru a-și vizita mama, rămasă văduvă de cinci ani după ce i-a murit soțul. Iubita lui Beniamin locuia în județul Satu Mare și aveau planuri mari, inclusiv căsătoria.
Săptămâna viitoare, Beniamin trebuia să se întoarcă la muncă, în Marea Britanie, unde mai are o soră și un frate, ambii plecați și ei peste hotare în căutarea unui trai mai mai bun.
Martorii spun – pentru PresaSM – că tânărul îi luase apărarea iubitei sale, care a fost agresată de către criminal.
”Au încercat să treacă pe lângă cerșetor, care s-a tot legat de ei, le bloca trecerea. Apoi, i-a spus ceva urât prietenei lui Beniamin și a încercat să o agreseze, moment în care victima și-a apărat prietena. Doar că cerșetorul l-a împuns cu un cuțit. Beniamin și-a dat seama doar după vreo 5 secunde că a fost înjunghiat. A spus: <Măi, ăsta m-a înjunghiat>, după care a căzut în genunchi, albindu-se tot la față”, a spus un martor.
Un alt tânăr a încercat să îi ofere primul ajutor, încercând să aplice o compresie pe rană. Din păcate, lovitura a fost în apropierea inimii, iar Beniamin a decedat la Unitatea de Primire Urgențe. Medicii nu au mai putut face nimic.
Sere Vasile Anderson (34 de ani) este ucigașul tânărului Beniamin O., în vârstă de 29 de ani din Ardud. Acesta și-a recunoscut faptele în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare. Criminalul a fost trimis după gratii, aflându-se în stare de arest preventiv pentru cel puțin următoarele 30 de zile.
Potrivit informațiilor PresaSM, criminalul ar fi luat cuțitul de pe masa unei pizzerii situate în Pasajul Corneliu Coposu, unde l-a amenințat pe un ospătar că dacă nu îi dă pizza îl va omorî. Norocul angajatului a fost că în zonă s-a aflat un bărbat impunător, care l-a alungat.
”După ce l-a omorât pe acel tânăr a trecut din nou pe lângă mine și spunea pierdut că nu el l-a înjunghiat, că el nu i-a făcut nimic. Acest individ ne-a tot amenințat cu moartea în ultimele zile și era liber pe străzi, în centrul municipiului Satu Mare”, a spus ospătarul amenințat de criminal.
Martorii au declarat pentru PresaSM că agresorul se lega la întâmplare de oameni pe stradă. Practic, Beniamin s-a aflat la locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Dumnezeu să îl odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei!