SCANDAL monstru la o discotecă din județ! Un individ a fost REȚINUT de polițiști
Polițiștii Secției Rurale Beltiug au fost solicitați în dimineața zilei deduminică, 30.10.2016, la ora 03:25, printr-un apel la 112 să intervină pentru aplanarea unui scandal izbucnit la o discotecă din Beltiug.
La fața locului polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Ardud, care pe lângă faptul că a provocat scandal în local și-a produs voluntar leziuni la nivelul brațelor prin tăiere cu un ciob de sticlă.
Întrucât și după intervenția polițiștilor și a echipajului SMURD, sosit la fața locului să-i acorde îngrijiri medicale, bărbatul continua să fie recalcitrant, și prin amenințări tulbura ordinea publică, acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției unde i s-a întocmit dosar penal, în care va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ”tulburarea ordinii si linistii publice”