FOTODOCUMENTE. Licitație pentru transformarea malurilor Someșului în loc de promenadă, în Satu Mare
Primăria Satu Mare a lansat licitația privind ”transformarea zonei degradate a malurilor Someşului între cele 2 poduri în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate”.
Valoarea totală estimată este de 6.219.472 lei, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Ofertele se vor deschide spre analiză în data de 6 octombrie 2020.
Reamintim faptul că în data de Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul ”Transformarea zonei degradate malurile Someşului între cele 2 poduri în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate”.
Valoarea proiectului finanțat de Uniunea Europeană este de 8.493.748 lei, din care contribuţia proprie ce revine Primăriei Satu Mare este de 150.078,99 lei. Proiectul va consta în remodelarea terenului şi transformarea acestuia într-un parc și un loc de promenadă pentru sătmăreni.
”Este un proiect pentru care am muncit foarte mult, a fost nevoie de foarte multe avize de la instituții și mă bucur că am reușit să semnăm contractul de finanțare. Amenajarea malului Someșului este o dorință foarte veche a administrației publice din Satu Mare și mă bucur că am reușit să obținem fonduri europene pentru acest proiect. Mulțumesc echipei din cadrul Primăriei care a muncit la acest proiect”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
În cadrul proiectului se va realiza dotarea zonei cu facilităţi de recreere şi petrecere a timpului liber prin amenajare de alei, locuri de joacă, terenuri de sport / fitness, montarea de mobilier urban, instalaţii de iluminat, supraveghere video, distribuţie semnal Wi-Fi.
Poate faceți măcar o pistă pentru biciclete, din câte ați promis!
View Comment