FOTO. Polițist local din municipiul Satu Mare, candidat la Primărie. A demisionat pentru a-și încerca norocul
Ovidiu Eszlari, fost angajat în cadrul Poliției Locale Satu Mare, și-a dat demisia în urmă cu o săptămână pentru a se putea înscrie în cursa electorală pentru funcția de primar al comunei Odoreu.
Domiciliat în localitatea Mărtinești, acesta candidează din partea Alianței USR-PLUS. Conducerea Poliției Locale Satu Mare a confirmat pentru PresaSM informația potrivit căreia Eszlari a demisionat în urmă cu circa o săptămână.
Ovidiu Eszlari se recomandă a fi un justițiar, are 41 ani, este căsătorit și are 3 copii. A absolvit studii liceale în domeniul Electronică.
De circa 15 ani a lucrat la Poliția Locală, iar acum se pare că își dorește ceva mai mult de la viață, așa că își va încerca norocul în politică.
“Sunt Ovidiu Eszlari, am 41 ani, sunt căsătorit și am 3 copii. Am absolvit studii liceale în domeniul Electronică, și momentan sunt funcționar public în cadrul serviciului Poliției Locale Satu Mare. Sunt o persoană deschisă și înțelegătoare, mereu dornică de schimbare. Sinceritatea și onestitatea mă caracterizează. Detest nedreptatea și minciuna. Urăsc cu adevărat orice formă de corupție. Fac tot ce-mi stă în putere pentru a schimba în bine modul de a trăi a cetățenilor din comunitatea mea. În cei 15 ani de activitate ca funcționar public am reușit să cunosc toate cusururile și problemele, cu bune și rele, din sistemul bugetar. Acestea mă vor ajuta pe viitor să iau cele mai bune decizii în exercitarea funcției de primar”, a spus Eszlari pe pagina de Facebook a celor de la USR.
rău ai făcut că nu mai ești în funcție.
View CommentCe …. !!Cum sa dai pasarea din mana…????? Iar ca simplu politist local,cum poate sa afirme ca „am reușit să cunosc toate cusururile și problemele, cu bune și rele, din sistemul bugetar”.
View CommentA renunțat pe buna dreptate, doar cu spor de noapte nu te poți numi polițist și sa trăiești decent!
View Comment