VIDEO. Dorel Coica, noi declarații despre planurile pentru Primăria Satu Mare
Candidatul PSD la Primăria Satu Mare, Dorel Coica, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre provocările la care autoritățile locale trebuie să răspundă având în vedere pandemia. Coica a criticat decizia de a organiza Zilele Culturale Maghiare, în contextul în care deschiderea școlilor este o decizie locale, iar Satu Mare trebuie să își mențină cât mai scăzută rata de infectare, astfel încât școlile să poată să fie deschise în siguranță.
Coica a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre modul în care liberalii au gestionat această criză sanitară. Principala îngrijorare este cea legată de modul în care se vor deschide școlile, la toamnă. Coica a precizat că și-ar fi dorit mai multă implicare din partea autorităților județene și locale.
Este un punct subliniat și de fosul inspector școlar general, Călin Durla. Acesta a precizat că profesorii au început să se pregătească, dar este nevoie de mai multă acțiune la nivel central, acolo unde deja din luna martie trebuiau să existe planuri clare pentru reluarea activității școlare.
Călin Durla a precizat că împreună cu Dorel Coica, dar și cu alți specialiști din cadrul partidului, vor susține investițiile din Educație, așa cum s-a întâmplat și în primul mandat.
Durla este alegerea PSD pentru lista de consilieri locali, ca specialișt în Educație.
„Dorim o echipă care să țină piept primarului, indiferent de cine va fi. Vrem ca ei să aibă o atitudine pozitivă, mereu în interesul cetățenilor. Vor fi niște oameni serioși, și bărbați și femei, și tineri și oameni cu experiență. O echipă cu care patru ani se poate lucra,” a declarat Dorel Coica.
În ceea ce privește negocieri cu alte partide, Coica spune că s-a lovit de opoziția liderilor municipali ai PNL.
Coica a luat punctual programul administrativ enunțat de actualul primar în campania electorală anterioară. Dorel Coica a spus că o parte dintre proiectele implementate, așa cum este cazul podului, au fost lăsate de administrația sa. Altele, cum este extinderea bulevardului Octavian Goga la patru benzi sau parcul industrial dintre Satu Mare și Odoreu, nu au mai fost implementate.
Săptămâna viitoare, PSD va prezenta și alți candidați pentru funcțiile de consilieri locali.
Eu stiu ce sa zic ? Sunteti dragut dar mai bine nu.
View CommentCoica esti tare destept dar cand ai fost primar de ce nu ai fost asa de destept?
View CommentPSD=zero
Ca sa vezi cate planuri are asta…
View CommentMai bine nu, in perioada cat a fost primar a dat autorizatii de construire la toti care au sarit la cap, nu a anulat contractul cu strandul la Tantas,nu merita reales!!
View CommentĂsta nu mai merită să mănânce din banii statului încă 4 ani. Nu-i este rușine să mai ceară un mandat? În afară de a-și face parcare pe spațiul verde în fața cabinetelor lui de pe Uzinei, a dărâmături garajele și a le inlocui cu gropi și bălării,ce a făcut?
View Comment