FOTO. Moarte suspectă pe Drumul Careiului, în Satu Mare. Caz învăluit în mister
Semne mari de întrebare în cazul persoanei găsite decedate pe Drumului Careiului, în zona supermarket-ului Lidl, lângă terasa unui bar, luni noaptea, în jurul orei 23:00. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Negrești-Oaș, potrivit informațiilor PresaSM.
UPDATE 15.40: Potrivit ultimelor informații, medicii legiști au stabilit că tânărul a suferit un infarct miocardic, care i-a fost fatal. A fost exclusă o mână criminală.
Polițiștii au preluat cazul și au stat de vorbă cu mai multe persoane care se aflau în zonă. Martorii spun că victima ar fi fost anterior implicată într-o altercație. De unde și suspiciunea că s-ar fi putut produce o lovitură cauzatoare de moarte în urma scandalului.
Corpul se află la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, medicii legiști vor fi cei care vor stabilii cu exactitate dacă vorbim despre o crimă sau nu.
Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care s-a și aflat în custodia polițiștilor, a declarat pentru PresaSM că victima l-ar fi lovit și confirmă varianta unui scandal. La fel cum confirmă și alți martori.
În schimb, surse judiciare au precizat pentru PresaSM că pe corpul victimei nu ar fi semne vizibile de violență.