Tânăr arestat pentru infracțiuni rutiere în PTF Petea. A ajuns direct în arest
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IJP) Satu Mare un cetățean român, căutat de autoritățile din Baia Mare pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În data de 01 august a.c., în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţile de frontieră, cetățeanul roman C.A., în vârstă de 27 de ani, din județul Maramureș.
La verificări, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis de către Judecătoria Baia Mare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 5 luni pentru săvârșirea unor infracțiunii la regimul circulației rutiere.
Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.