Un nou accident rutier a avut loc pe Drumul Național 19, în localitatea Botiz. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 09.20, la intersecția cu drumul așa-zisa centură spre municipiul Satu Mare.
Din câte se pare, este vorba despre o coliziune între două mașini, care se deplasau în același sens de mers, produsă aparent din cauza nepăstrării distanței în mers.
La fața locului a ajuns și un echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, în condițiile în care conducătorii auto se pare că nu prea au reușit să ajungă la o înțelegere amiabilă, cu toate că accidentul ar fi unul doar cu pagube materiale.
Din păcate, pe DN19, în zona localității Botiz, se produc tot mai multe accidente rutiere. Practic, nu există nicio zi fără vreun incident.