TOP. Ziua cu un nou record de îmbolnăviri: Satu Mare și încă un județ, 0 cazuri
Satu Mare și Covasna sunt singurele județe din țară care, în ziua raportării unui nou număr record de cazuri noi, nu au înregistrat noi cazuri de infectare cu COVID-19. La polul opus se află județul Brașov. Aici, în ultimele 24 de ore au fost identificați 113 noi pacienți. Argeșul și Capitala au raportat peste 100 de noi infectați.
Satu Mare și Covasna sunt cele două județe din țară care nu au mai raportat cazuri noi în ziua în care România înregistrează un nou record de cazuri în ultimele 24 de ore. Pe lista județelor cu cazuri puține figurează și Giurgiu, care a raportat un singur caz nou, în timp ce vecinii din Sălaj au identificat două noi cazuri. Tulcea, Caraș-Severin și Botoșani completează topul județelor cu puține noi cazuri.
Grupul de Comunicare Strategică a precizat că au fost înregistrate 1.112 cazuri noi, din 20.085 de teste efectuate. De asemenea, alte 25 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus. Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în Brașov. Argeș și București sunt pe următoarele două locuri, toate cele trei având peste 100 de cazuri noi. Topul este completat de Bacău, Galați, Dâmbovița și Ialomița.
Care este situația în regiunea de nord-vest a țării
Dacă Satu Mare nu a raportat niciun caz nou, iar Sălajul a înregistrat două, vecinii din Maramureș au înregistrat 11 cazuri noi, în timp ce în Bihor au fost identificate 16. Bistrița-Năsăud a înregistrat 17 cazuri noi, iar în Cluj au fost înregistrați 22 de noi pacienți.
În ceea ce privește bilanțul pe regiune, Satu Mare rămâne județul cel mai puțin afectat, cu un număr total de 86 de cazuri înregistrate de la începutul epidemiei și până în prezent. Urmează Sălajul, cu 139 de cazuri. În Maramureș, de la începutul epidemiei, au fost raportate 298 de cazuri, iar în Bistrița-Năsăud, 745. 754 de cazuri s-au înregistrat în Bihor, iar Clujul a raportat un total de 970 de cazuri.
(datele sunt valabile pentru intervalul 22-23 iulie 2020)
Pălincă (ţuică de prune) + berikosen 2,5 L = Anti-COVID-19
View Comment