Bunică, cu nepoți, tâlhărită la Carei! Un tânăr și un preot au sărit să o ajute!
Tâlhărie în plină stradă, astăzi, în municipiul Carei. O femeie, care era pe stradă alături de nepoțeii săi, a fost bruscată și târâtă pe jos de un individ periculos, în plină zi, pe Calea Mihai Viteazul (drumul spre Satu Mare). Norocul victimei a fost că în zonă se afla preotul ortodox Cosmin Ioan Bontea, din cadrul Parohiei Ortodoxe Carei, alături de un tânăr (28 de ani), care au sărit în ajutorul femeii, după care au pornit în urmărirea agresorului.
Mai mult, după ce tânărul l-a prins, împreună cu preotul, acesta s-a oferit să îi ofere el zece lei (!) doar să nu mai comită asftel de fapte! Ulterior, la fața locului a ajuns și un polițist aflat în timpul liber (Dan Coșarcă), care l-a preluat pe agresor până la sosirea patrulelor de Poliție.
Redăm întreaga poveste spusă de preotul ortodox Cosmin Ioan Bontea:
”Dragi prieteni, azi am trăit o experiență pe care nu cred că am s-o uit niciodată și am întâlnit un om care merită tot respectul nostru de cetățeni ai urbei Carei. Ca să fiu mai precis vă relatez cele trăite de mine. Venind azi de la Sf. Biserică m-am oprit la Unicarm pentru mici cumpărături, la un moment dat am auzit țipetele unei doamne de pe trotuarul de vis-a-vis care țipa că i s-a furat geanta din mână.
Am văzut cu coada ochiului cum un individ fugea cu o geantă în mână pe strada Liszt Ferenc. M-am hotărât să pornesc în grabă în ajutorul respectabilei doamne, dar pe lângă mine a trecut un tânăr fugind care a reușit să-l prindă pe făptaș alergând foarte repede. Din câte am aflat făptașul e recidivist. Din fericire un lucrător al poliției careiene trecea prin zonă, care a și luat poziție anunțând organele abilitate, reținându-l pe infractor.
Ce m-a frapat a fost atitudinea tânărului care l-a prins pe infractor și care a dat dovadă de spirit civic și de mare omenie. Acest om căruia infractorul îi spunea și-mi repeta și mie același basm că are cinci copii și că nu are ce să le dea de mâncare i-a dat zece lei ș-i spunea să nu mai facă ceea ce a făcut. Eu mi-am dat seama că minte și l-am rugat pe tânăr să-l lăsăm în seama organelor abilitate, respectiv pe mâna lucrătorului de poliție care a și reacționat în consecință.
Sper ca acest act de tâlhărie să fie singular nimeni și nici o femeie (mai ales că doamna era cu nepoții săi) să nu mai treacă printr-o asemenea experiență traumatizantă la noi în Carei. Felicitări acelui minunat tânăr pe care-l felicit ș-i doresc numai bine și Dumnezeu să-l binecuvânteze. Îmi ridic pălăria în fața ta d-le ADAM G., ai câștigat respectul meu pe viață,. Ești un adevărat EROU”.
Nota redacției: Felicitări careianului Adam G., care sâmbătă a avut starea civilă, iar astăzi a dat dovadă de un curaj de mare erou! Casă de piatră și la mulți ani!
Din păcate, i se dă drumul, să fie liber să-și mai perfecționeze profesia de tâlhar. Tot respectul pentru cei implicați la prinderea tâlharului. Ar trebui să ne unim pentru eradicarea tâlhăriilor, să dăm dovadă că nu ne este frică de ei, lor să le fie frică. Din păcate mulți tineri și copii recurg la asemenea fapte că nu pățesc nimic.
View Comment