VIDEO. Poliția Locală ar fi ezitat în fața unor scandalagii. S-a lăsat cu amenzi în final
Doi agenți ai Poliției Locale Satu Mare au demonstrat că atunci când vine vorba de a aplica legea cu fermitate nu toți sunt în stare de așa ceva. Chiar dacă în fiecare lună le intră în conturi salariul cu regularitate.
Imaginile au fost surprinse astăzi, într-o parcare de pe Bulevardul Lucian Blaga, în jurul orei 20.30. Martorii susțin pentru PresaSM că doi indivizi ar fi spart sticle la un bar din vecinătate, iar locatarii din zonă au sunat la 112.
A ajuns un echipaj de Poliție Locală (doi agenți) care, pur și simplu, a fost fără reacție în fața celor doi, care gesticulau și ar fi ridicat vocea, susțin martorii oculari. Și toate acestea în timp ce oamenii râdeau cu poftă la balcoane. Într-un final a ajuns un alt echipaj de Poliție care se pare că a tranșat situația.
UPDATE 23.50: Reprezentanții Poliției Locale Satu Mare susțin, pe de altă parte, că polițiștii locali au aplicat două amenzi la Legea 61/1991 privind liniștea și ordinea publică, fără să fie înregistrate alte probleme. Cu atât mai puțin vreun scandal, în acest sens Poliția Locală susținând că deține probe video.
”Polițiștii locali au acționat cu tact, dată fiind starea celor doi sătmăreni. Nu au fost înregistrate incidente”, susțin reprezentanții Poliției Locale Satu Mare.