Satu Mare va fi din nou sub Cod portocaliu din cauza furtunilor
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare Cod portocaliu valabilă pentru județele din nordul, vestul și centrul țării. Atenționarea va intra în vigoare la ora 12:00.
Administrația Națională de Meteorologi a emis o avertizare Cod protocaliu pentru mai multe județe din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei. Atenționarea va intra în vigoare la ora 12 și va expira mâine, la ora 2:00.
„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 80…90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp”, avertizează meteorologii.
Meteorologii nu au vești bune nici pentru următoarea perioadă. În continuare vom avea parte de averse
ANM a emis și o informare meteorologică precizând că sudul țării se va confrunta cu episoade caniculare în perioada 04 iulie, ora 11:00 – 06 iulie, ora 10:00, asta în timp ce în restul țării ne putem aștepta la instabilitate atmosferică accentuată.
„În intervalul menționat, în regiunile sud-estice vremea va fi caniculară, disconfortul termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade. În restul teritoriului, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 40 l/mp”, spun cei de la ANM.
În cursul serii de ieri Satu Mare s-a aflat sub Cod portocaliu de furtună. Instabilitatea atmosferică și-a făcut simțită prezența abia pe la miezul nopții. A plouat torențial în aproape toate localitățile, iar precipitațiile au fost însoțite de descărcări electrice. Și hidrologii au emis în cursul zilei de ieri avertizări pentru cursurile de apă din județ.