De mâine, o serie de telefoane nu mai pot fi vândute în România
Telefoanele care nu pot recepționa mesajele transmise prin sistemul Ro-Alert nu vor mai putea fi comercializate începând cu data de 27 iunie. Prevederea apare într-o Ordonanță dată în cursul anului trecut, iar până sâmbătă, comercianții au putut vinde doar acele telefoane pe care le aveau pe stoc sau pe care le-au contractat deja.
Potrivit avocat.net, începând cu ziua de mâine, magazinele sunt obligate să retragă de la vânzare telefoanele mobile care nu pot recepționa mesajele sistemului național de avertizare în situații de urgență, supranumit RO-ALERT. Așa prevede o ordonanță de urgență apărută anul trecut. Concret, din 27 iunie 2020, telefoanele incompatibile cu RO-ALERT nu vor mai putea fi vândute, altfel comercianții vor risca, în anumite cazuri, amenzi de până la 100.000 de lei.
Anul trecut, printr-o Ordonanță de Urgență s-a stabilit atât obligativitatea ca telefoanele mobile să poată recepționa mesajele transmise prin sistemul de alertare a populației, cât și obligația comercianților de a oferi informații clienților cu privire la modul în care se fac setările necesare pentru primirea avertizărilor Ro-Alert.
„Telefoanele mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT în toate rețelele publice mobile de comunicații electronice nu pot fi comercializate pe teritoriul României”, scrie în ordonanță.
Amenzile pentru comercianții care ignoră prevederile Ordonanței încep de la 35.000 de lei, dar pot ajunge până la 100.000 de lei, pentru abateri repetate.
Sistemul Ro-Alert a început să fie testat la finalul anului 2017, iar recent, a fost folosit atât pentru a avertiza populația cu privire la intrarea în vigoare a stării de urgență, cât și pentru transmiterea de informații cu privire la epidemia de COVID-19. Sătmărenii au primit mesaje prin sistemul RO-Alert și în cursul acestei luni, din cauza fenomenelor meteo periculoase, odată cu emiterea unor avertizări Cod roșu de vreme severă.